În Palamentul European a fost adoptată rezoluția care vizează „un pilon fundamental al drepturilor femeilor şi al egalităţii de gen”.
Mai exact, este vorba despre controversatul proiect prin care și bărbații pot naște copii.
Raportul mai prevede ca “în astfel de cazuri (atunci când bărbatul naște n.r.), să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen”.
Rezoluţia este aspru criticată de Comisia Episcopatelor Catolice din Uniunea Europeană.
Cine sunt europarlamentarii români care au votat împotrivă
Împotriva raportului au votat: Traian Băsescu, Vasile Blaga, Rareș Bogdan, Daniel Buda, Chris Terheș, Cristian Bușoi, Gheorghe Falcă, Marian Grapini, Mircea Hava, Dan Motreanu, Vlad Nistor, Eugen Tomac, Lorant Vincze, Iuliu Winkler.
Totodată, Carmen Avram, Tudor Ciuhodaru, Corina Crețu, Siegfreid Mureșan, Dan Nica, Rovana Plumb și Mihai Tudose au ales să se abțină de la vot.
Raportul Matic al Parlamentului European, care prevede că și bărbații pot naște sau că avortul e drept fundamental al omului, a fost adoptat cu 378 de voturi pentru, 255 împotriva și 42 de abțineri.