Dacian Cioloş, după întâlnirea cu Orban: „S-a bătut pasul pe loc asupra alegerilor locale în două tururi”

Dacian Cioloş spune într-o postare pe pagina sa de Facebook că a avut miercuri, la Bruxelles, o întâlnire cu premierul Ludovic Orban în cadrul căreia au discutat şi teme interne pe care el, PLUS şi Alianţa USR PLUS le consideră ”urgente” şi care au mai fost discutate şi în luna decembrie.

  • Până acum, s-a bătut pasul pe loc asupra alegerilor locale în două tururi şi a alegerilor parlamentare anticipate, consideră liderul PLUS, europarlamentarul Dacian Cioloş.

„Dintre priorităţile pe care le-am discutat cu Orban la sfârşitul anului trecut prea puţine au fost atacate frontal de Guvernul PNL. Până acum, s-a bătut pasul pe loc asupra alegerilor locale în două tururi şi a alegerilor parlamentare anticipate, iar despre schimbarea legilor electorale pentru suplimentarea numărului de parlamentari pentru diaspora nu am mai auzit nimic. În discuţia de azi, Ludovic Orban a fost clar în favoarea alegerilor în două tururi şi a alegerilor anticipate, iar acest lucru este îmbucurător, de acum aşteptăm acţiune politică decisivă în acest sens”, a scris Dacian Cioloş pe pagina de socializare.

Fostul premier reaminteşte că sprijinul pentru Cabinetul Orban a fost condiţionat de anumite priorităţi şi se aşteaptă ”urgentarea luării unor decizii”.

„Secţia specială pentru magistraţi nu a fost desfiinţată, ci s-a citit în Guvern un Memorandum despre statutul acesteia care nu are niciun impact legislativ. Nu avem încă un calendar clar pentru desfiinţarea sau impozitarea drastică a pensiilor speciale, cum nu este deloc satisfăcătoare distribuţia banilor pentru investiţii în infrastructura mare – autostrăzi, căi ferate şi spitale. Sprijinul nostru pentru Guvernul Orban a fost condiţionat de aceste priorităţi acceptate de altfel de premier înainte de a fi votat în Parlament şi aşteptăm urgentarea luării unor decizii în acest sens”, subliniază Cioloş.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare