Extremismul trebuie combătut zilnic şi fără frică, precizează preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dacian Cioloş, menţionând că persoanele care „fac apologia criminalilor” trebuie identificate şi izolate înainte să apuce „să le facă vreun rău” semenilor lor.
„Holocaustul nu a fost un eveniment care s-a petrecut departe de noi. În România, au existat mişcări fasciste şi indivizi cruzi au ajuns la vârful statului, folosind apoi puterea pentru a declanşa atrocităţi inimaginabile. Cei care fac apologia criminalilor trebuie identificaţi şi izolaţi înainte să apuce să le facă vreun rău semenilor lor”, a scris liderul USR, pe Facebook.
În contextul Zilei internaţionale de comemorare a victimelor Holocaustului, Dacian Cioloş a subliniat că discursul urii trebuie combătut înainte să ajungă să îi convingă pe oameni.