Dan Barna îi cere lui Klaus Iohannis să se implice în nominalizarea unui comisar european

Lider USR, Dan Barna, a reacționat după ce Rovana Plumb a fost respinsă pentru funcția de comisar european. Aceata i-a cerut președintelui Klaus Iohannis să se implice in aceată nominalizare.

“Încăpățânarea dvs, dnă Viorica Dăncilă, să mențineți nominalizarea Rovanei Plumb, deși inclusiv colegii mei europarlamentari v-au avertizat că nu va trece din cauza problemelor de integritate, a făcut din nou ca România să fie oaia neagră a Europei.

Candidata dvs. nu a fost în stare să-și explice averea în Comisia Juridică a Parlamentului European. Ceea ce v-am spus că se va întâmpla s-a întâmplat: Comisia juridică a PE i-a respins candidatura și e o rușine pentru Guvernul României! Sunați-o pe Rovana Plumb să se întoarcă urgent acasă. Dvs nu sunteți în stare să vedeți dincolo de cercul dvs de loiali și nici nu mai aveți legitimitatea să faceți o nouă nominalizare pentru că, vă spun, indiferent ce vă doriți dvs, moțiunea de cenzură va trece!”, a scris Dan Barna pe Facebook.

În acest context, liderul USR îi cere lui Klaus Iohannis să se implice in nominalizarea unui comisar european.

“Îi cer și președintelui Klaus Iohannis ca, în virtutea prerogativelor pe care le are, să se implice în nominalizarea unui nou comisar din partea României.

Nu o putem lăsa pe Viorica Dăncilă să facă greșeală după greșeală pentru că suntem în campanie electorală. Trebuie să găsim împreună un comisar care să fie cinstit și competent și care să reprezinte, și pentru România și pentru Comisie, un câștig. E în joc reputația României!”, a conchis Barna.

BREAKING NEWS/ Candidatura Rovanei Plumb la funcția de comisar european, respinsă de Comisia Juridică a Parlamentului European

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare