USR spune că PSD-ALDE scot România din UE, iar președintele formațiunii, Dan Barna, crede că moțiunea de cenzură este obligatorie în acest moment.
”Acest guvern trebuie să plece. În momentul de față Liviu Dragnea și PSD târăsc România în afara Europei. USR este dispus să depună moțiunea de cenzură, este obligatorie în acest moment. Deşi probabil nu înseamnă nimic pentru Dragnea şi Tăriceanu, Uniunea Europeană încearcă salvarea României şi a românilor din direcţia distructivă spre care ne îndreaptă actuala majoritate politică.
Ca şi USR, aliaţii noştri europeni vor ca România să rămână pe calea europeană, a democraţiei şi a statului de drept şi avertizează că nu vor accepta la nesfârşit o Românie în care autorităţile îşi gazează proprii cetăţeni şi apără condamnaţii penal! ”, a declarat președintele USR Dan Barna.
USR spune că este inadmisibil ca în anul Centenar, România să fie obligată să suporte această umilință majoră în fața Europei. Rezoluția din Parlamentul European și raportul MCV nu sunt împotriva României, ci împotriva Guvernului și a majorității PSD-ALDE din Parlament care de doi ani de zile subminează independența justiției și vrea să scoată România din Uniunea Europeană.Guvernul Dăncilă trebuie să plece.