Dan Barna rămâne președintele USR

Dan Barna a primit votul de încredere din partea membrilor USR. 74.47% dintre membrii partidului (7.189) care au votat în cadrul consultării interne după alegerile prezidențiale, consideră că Dan Barna nu trebuie să își dea demisia de la conducerea USR. 

9654 de membri au votat electronic în cele cinci zile ale consultării interne declanșate după încheierea primului tur al alegerilor prezidențiale la care candidatul Alianței USR-PLUS a obținut 15%, din voturi, fiind al treilea candidat.

Întrebarea la care membrii USR au răspuns a fost: Considerați că Dan Barna trebuie să își dea demisia de la conducerea USR?

  • ”Mulțumesc din nou colegilor pentru încredere, voi continua să lupt cu toată energia pentru întărirea partidului. Mă bucur că au votat chiar mai mulți membri decât la alegerile din septembrie, asta înseamnă că mecanismele interne ale partidului funcționează. Consultarea a fost o parte din procesul intern de analiză a alegerilor prezidențiale, am discutat și cu liderii din partid, concluzia este aceea că trebuie să strângem rândurile. Avem de pregătit alegeri locale și parlamentare și guvernarea. Nu am intrat în această cursă cu gândul că abandonăm la primul obstacol”, a declarat Dan Barna, președintele USR.

La începutul lunii septembrie, Dan Barna a fost reales președinte al USR pentru un mandat de patru ani, tot prin vot electronic. În cadrul scrutinului online, desfășurat în perioada 1-5 septembrie, au votat 9.314 membri ai formațiunii, iar Dan Barna a obținut 6.097 din voturi, însemnând 65.75%.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare