Dan Barna sare în apărarea lui Cătălin Drulă: Subiectul e încheiat

Vicepremierul Dan Barna a afirmat că subiectul referitor la directorul de la CFR Călători este închis. Reacția demnitarului vine în contextul accidentelor feroviare din ultimele zile. El a adăugat  că nu este prima dată, nici ultima când, din cauza accidentelor sau fenomenelor meteorologice extraordinare, se blochează traficul feroviar şi că este nevoie de un management al situaţiilor de criză.

„Sunt convins că aţi văzut şi declaraţia colegului meu, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Din punctul nostru de vedere, subiectul e încheiat. A fost o formulare nefericită, într-adevăr, în prima fază a acestei situaţii. Directorul respectiv a fost în toată această perioadă, de la blocarea circulaţiei datorită unei furtuni foarte puternice – nu a fost un eveniment frecvent – a fost acolo, la punctul de coordonare a traficului feroviar de la Ministerul Transporturilor, şi a încercat să asigure deblocarea cât mai repede. Despre detaliile tehnice înţeleg că a răspuns colegul meu, ministrul Transporturilor, şi nu am ce date suplimentare să dau”, a afirmat Dan Barna, întrebat în legătură cu declaraţii ale directorului CFR, Ovidiu Vizante, în privinţa trenului în care se aflau copii, rămas blocat timp de mai multe ore în urma furtunii din noaptea de miercuri spre joi, relatează Agerpres.

Demnitarul a explicat că din cauza furtunii care a avut loc în zona Capitalei s-a blocat traficul feroviar, iar pentru deblocare a fost nevoie de eforturi uriaşe.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare