„M-a speriat umilința cu care statul i-a tratat pe românii repatriați din Israel. Măcar în declarații să fi fost mai umani! „Statul nu face caritate” a spus guvernu’ și i-a suprataxat la bani pe toți cei care s-au repatriat cu Tarom . Ba da! Statul trebuie să și dea, nu doar ia! Așa cum statul a ajutat financiar ucrainenii care fug de război, o putea face și cu românii care fug de război!”, scrie, pe Facebook, Dan Negru.
„Până și bulgarii și-au repatriat gratuit cetățenii. Spaniolii, portughezii și multe alte țări au făcut-o! Statul român și-a suprataxat cetățenii în caz de forță majoră! Speriați-vă! La un posibil cutremur, statul ne va taxa salvarea de sub dărâmături! Fiți umani măcar în declarații! Învățați bunătatea! Bunătatea e singura măsură a omului!”, spune Dan Negru.