Dan Puric, cuvânt incendiar într-o biserică: Maica Domnului, născându-L pe Hristos, ne-a înrudit cu îndumnezeirea; acum te duci dincolo, la grupul de la Davos, și e un băiat acolo, Harari, care zice că peste 10 ani toată lumea va fi cipată și coordonată, o lucrare satanică observată de mult timp

Cunoscutul actor și regizor Dan Puric a vorbit oamenilor adunați în biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe” din localitatea Sâmbăta Nouă, Protopopiatul Babadag, județul Tulcea, la finalul anului trecut, scrie r3media.ro.

Îndrăgitul om de cultură a ținut un discurs în stilul său caracteristic, în care a vorbit despre provocările creștinului în lumea modernă. Acest lucru s-a văzut pe internet, unde videoclipul cu înregistrarea a depășit, în scurt timp, suta de mii de vizualizări.

Spicuim din discursul lui Dan Puric:

„Noi suntem un alt neam decât cei care vin din afară să ne învețe o învățătură satanică.

Sf. Grigore Palama zice că Maica Domnului, născându-L pe Hristos, ne-a înrudit cu îndumnezeirea. Te duci dincolo, la grupul de la Davos și el ne înrudește cu computerul.

Cei care sunt acolo sunt nepoții comuniștilor. Pe vremea lui Stalin se vorbea de zootehnie. Ei voiau să aducă „raiul pe pământ”. Cu 350 de milioane de victime.

Din nou, vor să aducă raiul pe pământ. Te uiți la Davos și e un băiat acolo, Harari, care zice că peste 10 ani toată lumea va fi cipată și va fi coordonată. Lucrarea aceasta satanică a fost observată din timp.

Dacă vă uitați la ăștia cu globalizarea și UE, toți sunt plini de intenții bune.

Uitați-vă în țara românească să vedem ce aplecare are către cei care vând țara. S-au schimbat valorile.

Situația creștinilor de astăzi este mult mai complicată decât la începuturile creștinismului. Atunci te torturau, chinuiau trupurile. Acum este o învăluire înceată, înceată, înceată a sufletelor”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare