Dan Vîlceanu: Aeroportul Băneasa se pregătește să își reia activitatea

Dan Vîlceanu, ministrul interimar al Finanţelor, care este şi secretar general al PNL, a anunţat joi pe Facebook că Aeroportul Băneasa se pregătește să își reia activitatea, după o serie de lucrări importante de renovare și restaurare, cu o valoare de peste 66 de milioane de lei.
  • El menţionează că acesta este al treilea cel mai vechi aeroport din lume încă funcţional şi cel mai vechi care nu şi-a întrerupt activitatea aeronautică.
„Aeroportul va putea primi de-a lungul unui an până la un milion de pasageri.
De asemenea, după modernizare este accesibil și persoanelor cu dizabilități care vor călători de pe acest aeroport, cu lifturi și rampe.
  • Este o investiție extrem de importantă finalizată de Guvernul liberal, deoarece Aeroportul Internațional ”Aurel Vlaicu” are, pe lângă importanța privind oportunitatea de a călători din/în România, și o componentă istorică de ținut minte”, spune Vîlceanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare