Dan Vîlceanu, despre liberalizarea serviciilor din sănătate – Este un proiect care mișcă lucrurile în sistem

Deputatul PNL Dan Vîlceanu spune că proiectul care vizează liberalizarea serviciilor din sănătate este un proiect extrem de important și benefic pentru români, dar care a fost „acoperit de gălăgia politică”.

„Este un proiect care mișcă lucrurile în sistem și care dă românilor posibilitatea de a alege unde se tratează! Este un pas în față pentru că dă posibilitatea pacientului de a beneficia de servicii medicale, prin programele de sănătate, decontate din fondul de sănătate, indiferent dacă merge la o clinică/spital de stat sau privat este un pas în față.

Alternativa serviciilor medicale este, fără îndoială, în avantajul pacienților. Concret, un pacient care contribuie la sănătate, să poată să-și aleagă medicul în care are încredere. Iar alegerea poate fi și o clinică privată. Sunt extrem de multe situații în care românii aleg clinicile private pentru condițiile de cazare, aparatură, etc., iar acestea ar putea fi decontate din fondul de sănătate.

Acesta este subiectul important pentru români. Dar în acest moment, desfășurarea de forțe împotriva Guvernului și a ministrului sănătății are scopul de a obține renunțarea la acest proiect de lege și de a lua dreptul unui pacient care plătește sănătate să-și aleagă serviciul medical”, a scris Vîlceanu, pe Facebook.

Avocatul Poporului: Modificările aduse sistemului sanitar referitoare la liberalizarea programelor naţionale de sănătate, ar trebui dezbătute prin procedură parlamentară

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare