- ”Este trist că ne întoarcem în epoca Iliescu și nu prin strădania unor PSD-iști.
Este inadmisibil să modifici o lege pentru o singură persoană, fie ea și Președintele României.
Puteau să introducă, de formă, și posibilitatea candidaturii unor persoane aflate în alte funcții pentru care sunt prevăzute aceleași interdicții, cum ar fi: Avocatul Poporului, membrii CA al BNR, membrii Curții de Conturi și altele.
Într-un exces de bunăvoință, puteau să lase și patriarhul să fie independent pe o listă de partid.
- Este cel puțin un conflict de interese moral să îți promulgi o lege care te vizează doar pe tine.
Personal, nu am o impresie prea bună nici despre negocierea președintelui pentru funcția de SG la NATO, pentru că ar fi trebuit să demisioneze din funcția de președinte al României.
Adică, să renunți fără remușcări la cea mai mare onoare pe care românii i-o acordă, prin vot, unui concetățean. Totuși, când ajungi să modifici legi doar ca să nu rămâi pe dinafară, este clar că nu prețuiești deloc marea onoare care ți-a fost acordată.
Eu voi vota ÎMPOTRIVĂ”, spune Vîlceanu.