Dan Vîlceanu a preluat astăzi mandatul de ministru al Ministerului investițiilor și Proiectelor Europene și anunță că a participat deja la două ședințe de Guvern în această nouă formulă.
„Preiau acest mandat având ca urgență închiderea exerciţiului financiar 2014-2020 şi demararea proiectelor de investiții din exercițiul financiar 2021-2027.
- Totodată, acest Guvern gestionează implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), programul care va produce reformele statului. Vreau să subliniez că nu se va modifica nimic în PNRR pentru că partenerii noștri europeni trebuie să știe că ne ținem cuvântul și că vom pune în aplicare investițiile și reformele.
- Suntem gardianul PNRR la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene și avem certitudinea că acesta este programul care va genera reforme cu un impact pozitiv la nivelul tuturor românilor. PNRR conține 107 proiecte de investiții și 64 de reforme.
La începutul lunii decembrie vom primi și avansul din granturi în sumă de 1, 89 de miliarde de euro din alocarea PNRR”, a scris Vîlceanu, pe Facebook.