Dan Vîlceanu: Nu vor exista niciun fel de probleme la plata salariilor şi a pensiilor

Nu vor exista niciun fel de probeleme la plata salariilor şi a pensiilor sau a altor drepturi către cetăţenii români, a declarat, miercuri, Dan Vîlceanu, ministrul propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), adăugând că vineri va avea loc o rectificare bugetară pentru asigurarea sumelor necesare în acest sens, potrivit Agerpres.

„Nu este o gaură la bugetul de pensii. În fiecare an există rectificări bugetare în luna noiembrie sau decembrie, dar anul acesta a fost un an special pentru că nu am avut un guvern cu puteri depline care să poată adopta ordonanţe de urgenţă. Bugetul de pensii este o estimare pe care o facem la începutul anului şi în fiecare an estimarea este ajustată la ultima rectificare bugetară astfel încât niciodată nu au fost probleme şi nici anul acesta nu vor fi probeleme. Chiar ieri am avut o întâlnire cu viitorul ministru al Finanţelor, am discutat despre rectificare. Am simţit nevoia şi mi s-a părut normal să participe la această discuţie despre rectificare, pentru că este şi ministrul care va semna rectificarea. Şi aşa cum am declarat nu este nicio gaură”, a precizat Vîlceanu, la finalul dezbaterilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament , după ce a primit aviz favorabil pentru portofoliul de la MIPE.

Întrebat dacă ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, minte în legătură cu lipsa banilor pentru pensii, el a răspuns că „doamna Turcan a făcut o declaraţie şi sunt convins că a făcut-o la supărare”.

„Vă repet în fiecare an toate aceste ajustări se fac la rectificarea bugetară care are loc de obicei în noiembrie sau începutul lui decembrie. (…) Nu există o gaură, există o rectificare bugetară, care în condiţiile în care nu am fi avut această criza politică s-ar fi întâmplat deja şi nu aveam această discuţie. Acestă discuţie există pentru că doamna Turcan a fost foarte supărată şi pentru că nu am putut face rectificarea bugetară nefiind un guvern cu puteri depline mai devreme, atâta tot. Vineri din câte ştiu va fi adoptată rectificarea bugetară şi nu vor exista niciun fel de probleme la plata salariilor şi a pensiilor sau a altor drepturi către cetăţenii români”, a adăugat acesta.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare