Președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu susține că PSD încearcă „albirea” pensiilor speciale, în campanie electorală, după ce PNL a propus impozitarea pensiilor speciale cu 90%, iar PSD a votat împotrivă.
„Reamintesc faptul că PSD este cel care a votat pensiile speciale! După votul de azi, lucrurile rămân exact ca înainte.
PNL a avut un amendament prin care a solicitat impozitarea pensiilor speciale cu 90%, iar PSD a votat împotrivă. Noi vorbim de impozitarea pensiilor speciale cu mult timp înainte, iar la Camera Deputaților, unde e votul final, vom reveni cu amendament.
- Ca să înțelegeți mai bine, ei au propus impozitarea cu 30% a pensiilor cuprinse între 7.000 și 10.000 de lei şi cu 50% a celor peste 10.000. Asta înseamnă că la o pensie de 9.000 de lei, impozitul va creste cu doar 400 de lei față de legea în vigoare. Voi ce credeți, problema este astfel rezolvată?!
Noi nu credem. PNL vrea să rezolve problema, iar PSD este în campanie electorală. Nu vom vota niciodată „albirea” pensiilor speciale încercată de PSD în campanie electorală. Am mai vazut scenariul asta şi la proiectul pentru mineri. Trece campania și vor respinge proiectul. Pentru că sunt lacomi. Nu vor vrea să renunțe nici parțial la privilegiile pe care și le-au acordat”, a scris Vîlceanu, pe Facebook.