Fondatorul Partidului Conservator, prof. Dan Voiculescu, face un apel către autorităţile române să lucreze împreună pentru aderarea României la spațiul Schengen.
“În calitatea onorantă de cetățean al României – politica activă a ieșit din sfera preocupărilor mele – solicit Președintelui Iohannis, premierului Dăncilă, tuturor membrilor Guvernului, să depășească orice rivalități interne și să lucreze împreună pentru îndeplinirea unui obiectiv național major: aderarea la spațiul Schengen până la finalul perioadei în care deținem președinția Consiliului Uniunii Europene”, a afirmat Voiculescu pe blogul personal.
- Întâi de toate, el le-a mulţumit celor 15 reprezentanți ai României în Parlamentul European care au semnat scrisoarea prin care europarlamentarul umanist Maria Grapini solicită un calendar concret pentru aderarea țării noastre la Spațiul Schengen. Reamintesc că o decizie în acest sens se poate lua în Consiliul Uniunii Europene, a cărui conducere va fi preluată de România de la 1 ianuarie 2019.
“Așadar, s-au creat premisele pentru obținerea unei soluţii favorabile. Din acest moment, Preşedinția şi Guvernul României pot acționa concertat pentru a accelera înscrierea temei aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen pe agenda Consiliului Uniunii.
Va fi nevoie de un demers hotărât și curajos (fără timiditatea stingheră a europeanului de mâna a doua) pentru a-i convinge pe colegii noștri din Uniune că România nu poate fi ținută permanent la ușă.
Iar celor care se îndoiesc de această posibilitate, le reamintesc că marile noastre deziderate naționale (recunoașterea independenței, Unirea de la 1859, Marea Unire de la 1918) nu ne-au fost oferite de partenerii externi, ci câștigate cu inteligență, tenacitate şi responsabilitate”, a argumentat Dan Voiculescu.