Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă a declarat că românii plătesc tot mai scump nota de plată a guvernării PSD și ALDE, iar România riscă să intre în criză economică până sfârșitul anului și în incapacitate de plată.
„Creșterea economică a României a fost pusă pe butuci în doar un an de guvernare PSD – ALDE. Datele economice din primele luni arată că România riscă să intre în criză economică în perioada următoare și în incapacitate de plată.
Rata anuală a inflației a ajuns în martie la 5%, cel mai mare nivel din ultimii cinci ani. Asta înseamnă o explozie a prețurilor care taie din puterea de cumpărare a românilor, plătind astfel tot mai scump factura guvernării lui Dragnea și Tăriceanu.
Încă o dată se vede cum românii au fost mințiți fără nicio rușine când li s-a promis majorare salariilor și un nivel de trai mai bun. În timp ce inflația a ajuns la 5% în martie, creșterea salariului mediu net a fost de doar 0,1% în februarie. Iar pentru angajații din sănătate și asistență socială salariile chiar au scăzut cu 2,1%.
Practic, cu PSD și ALDE la guvernare, mulți români văd că de la o lună la alta salariile lor scad în loc să crească, banii nu mai au aceeași valoare sau au mai puțini bani în buzunare și prețurile continuă să fie din ce în ce mai mari la utilități și mâncare.
Însă, inflația galopantă din ultimele luni este nota de plată a dezechilibrelor din economie provocate de măsurile de guvernare populiste și este doar începutul unei crize economice în care va intra România în perioada următoare.
Deficitul comercial a crescut alarmant după primele două luni și continuă să se agraveze, depășind 1,6 miliarde de euro. Acest deficit arată că importăm mai mult și că beneficiile creșterii economice bazate pe consum sunt exportate în alte țări.
În același timp, banii în plus din creșterea economică nu se văd în veniturile statului și avem un deficit bugetar record de 5,5 miliarde lei în doar două luni ale lui 2018. În acest ritm, guvernul va intra în incapacitate de plată până la sfârșitul anului.
Agravarea deficitului comercial și creșterea deficitului bugetar din primele luni vor face ca România să intre în criză economică iar românii trebuie să știe că păcatul măsurilor populiste ale guvernării PSD – ALDE este că, deși promit o viață mai bună pentru unii, în final, cu toții plătim costul derapajelor economice prin inflație.
Această guvernare trebuie oprită printr-o moțiune de cenzură din partea Partidului Național Liberal pentru că delirul populist al lui Dragnea și Tăriceanu dăunează grav românilor și trebuie să înceteze”, a transmis Dancă printr-un comunicat de presă.