Dancă: Decizia instanței în cazul Kovesi dovedește că Secția Specială a săvârșit un vădit abuz prin controlul judiciar

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, spune că judecătorii confirmă suspiciunile potrivit cărora măsurile luate împotriva Laurei Codruța Kovesi au reprezentat un abuz, fiind total nejustificate în raport cu cercetările efectuate.

„Totodată, acest fapt arată că activitatea Secției Speciale de anchetare a magistraților, instituție a cărei înființare a fost criticată de experții europeni, este concentrată să intimideze la comandă politică magistrații în înfăptuirea actului de justiție.

De altfel, acțiunile Secției Speciale s-au suprapus într-un mod deloc întâmplător cu etapele pentru desemnarea viitorului Procuror-șef european, poziție pe care un cetățean român are cele mai mari șanse de a o ocupa.

Nu a fost o coincidență nici faptul că Guvernul PSD-ALDE și europarlamentarii PSD-ALDE, în tandem cu procurorii Secției Speciale, au făcut tot posibilul ca un român să nu ocupe o poziție de mare prestigiu la nivel european”, a transmis Dancă, printr-un comunicat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare