Dăncilă își cere scuze pentru declarația cu „autiștii”: Îmi declar sprijinul ferm pentru persoanele cu dizabilități

Premierul își cere scuze public pentru afirmația făcută, joi seară, în cadrul unui interviu televizat, precizând că prin comparația făcută nu a dorit să aducă jigniri persoanelor cu tulburări din spectrul autismului.

 

Dăncilă îi catalogase drept „autişti” pe cei care dezinformează UE.

„Îmi declar sprijinul ferm pentru persoanele cu dizabilități, indiferent de natura acestora. Sunt oameni care au nevoie de grija și de susținerea noastră. Avem datoria să dovedim înțelegere și umanitate, să le respectăm drepturile, să le apărăm demnitatea”, a afirmat prim-ministrul Dăncilă, anunță biroul de presă al Guvernului.

Șeful Executivului subliniază că doar printr-o atenție constantă acordată persoanelor cu dizabilități putem contribui la integrarea acestora în societate și punerea în valoarea a calităților lor.

„M-am implicat activ în tot ceea ce înseamnă promovarea și apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Ca prim-ministru, voi folosi toate pârghiile legale pentru a pune în practică, în cel mai scurt timp, măsuri active destinate rezolvării dificultăților pe care le întâmpină semenii noștri”, a subliniat Viorica Dăncilă.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare