Preşedintele social-democraţilor, Viorica Dăncilă, l-a aczat joi, pe preşedintele Klaus Iohannis, de abordare extremistă şi antieuropeană după ce acesta a afirmat că regretă că în mandatul său „nu a putut fi încheiată mai rapid faza PSD-istă.
- „Legat de ceea ce a spus preşedintele, este tragic – Ca să spui că obiectivul tău principal de preşedinte este să termini un partid politic, acest lucru arată faptul că nu te interesează decât propria persoană, că ai o abordare extremistă, antieuropeană.
Noi acum, la nivel european, luptăm împotriva extremismului, antisemitismului, xenofobiei, şi preşedintele României vine cu un discurs extremist în faţa propriului popor. În spatele PSD sunt oameni care au beneficiat de guvernarea PSD. Ce face? Îi termină şi pe aceia?: De unde această abordare? De asta îmi doresc să fiu preşedintele României, îi voi trata ăn mod egal şi pe cei din PNL, din USR, UDMR”, a afirmat Dăncilă la sediul PSD.
Fostul premier a afirmat totodată că, prin afirmaţiile făcute în ultima perioadă, liberalii vor să ascundă de fapt că nu au soluţii.
” Aceleaşi lucruri pe care le vedem acum, dar mult mai radicale şi cu foarte multe acuzaţii care de fapt vor să ascundă adevărul şi neputinţa unora de a găsi soluţii le-am văzut şi anul trecut.
Acelaşi domn Vasile Cîţu spunea că deficitul bugetar este de 4%, că nu ne vom încadra în ţinta de deficit bugetar şi am văzut ceea ce a dat Eurostat, deficitul pe anul 2018 – 2,96%. Acelaşi lucru se întâmplă şi în acest an. De fapt, vor să îşi ascundă neputinţa, vor să ascundă faptul că nu au soluţii, vor să ascundă adevărul, şi anume că nu au venit cu un program de guvernare, că de fapt vor să vină cu o politică de austeritate şi în spatele acestor declaraţii vin şi spun că au o grea moştenire. (…) Ne-am încadrat în ţinta de deficit bugetar, am crescut pensii şi salarii, am făcut investiţii în comunităţile locale, am crescut salariile medicilor, am crescut pensiile şi ne-am încadrat în toate ţintele europene. De ce acum sunt două bugete? E o gaură la buget? Dar nu am văzut absolut nimic din programul lor de guvernare, din programul domnului Vasile Cîţu care să vină în favoarea românilor”, a arătat Dăncilă.
Viorica Dăncilă a dorit să precizeze, pe de altă parte, că are patru case care se pot justifica şi în declaraţia de avere.
„Am fost 9 ani europarlamentar. Casa de la Braşov este din 1999, soţul meu din 1999 este director în cadrul unei companii mari, în 1999 a pornit construcţia casei, trebuie să vă spun că nici acum nu este finalizată. Este normal că am investit în această casă. Cealaltă casă este un apartament într-un bloc modest din Videle, una din case este moştenire din partea mamei mele, care a decedat, am primit moştenire, nu mai sunt alţi copii, şi mai este o casă de la ţară a socrilor mei, o casă modestă”, a explicat liderul PSD.