Preşedintelui Klaus Iohannis nu-i pasă de români, ci doar de interesul personal şi electoral, şi, dacă va câştiga un nou mandat, va direcţiona lucrurile către alegeri anticipate, a declarat în această săptămână liderul PSD Viorica Dăncilă.
„Ştiu că am luat acest partid într-o situaţie dificilă, am pierdut alegerile europarlamentare, şi din cauza noastră. Preşedintele partidului a fost arestat, am preluat un partid care era dezbinat şi l-am ţinut unit, şi mergem spre prezidenţiale. Şi mi-am asumat acest rol pentru că am vrut ca acest partid să crească. Dar doresc să-mi fac totodată datoria faţă de români şi am încredere în colegii mei. Dar, dincolo de a schimba o persoană cu cealaltă, este mult mai important ceea ce se va întâmpla. Avem alegeri prezidenţiale, se preconizează alegeri anticipate. (…) Văd că îşi doresc foarte mult, văd că preşedintele Iohannis îşi doreşte foarte mult alegeri anticipate. Daca va avea pârghiile necesare, şi va mai avea un mandat, cred că va direcţiona lucrurile spre alegerile anticipate”, a declarat Viorica Dăncilă la România TV.
Ea a adăugat că preşedintele Iohannis a promis la Summit-ul de la Sibiu că va obţine intrarea în României în Schengen, ceea ce nu a făcut, şi, de asemenea, nu a obţinut nici ridicarea vizelor pentru Statele Unite.
„El nu iubeşte românii. A împărţit România în România d-lui Iohannis, din care fac parte numai liberalii, şi ceilalţi români. Este România în care are „guvernul meu”. Cei care au galben în suflet sunt românii d-lui Iohannis, cei care avem roşu, galben şi albastru suntem ceilalţi români. Dl Iohannis a adus multă ură şi acest lucru nu este benefic pentru noi ca ţară. (…) Dacă vor ieşi mulţi români la vot şi cred că vor ieşi vom fi mult mai puternici”, a arătat Dăncilă.
Preşedintele PSD a reafirmat că nu va ierta niciun trădător din partid, care se va curăţa de aceştia.
„N-am să iert niciun trădător, şi acest partid se va curăţa odată de trădători, pentru că ţine la această ţară şi nu a acţionat niciodată împotriva oamenilor şi cred că menirea noastră este să mergem înainte. Nu am pierdut că au fost cei din opoziţie cei mai buni, ci pentru că am avut în mijlocul nostru pe cei care s-au lăsat cumpăraţi foarte uşor”, a adăugat Viorica Dăncilă.
În ceea ce priveşte nominalizarea de comisar european, Viorica Dăncilă a arătat că o apreciază pe Adina Vălean, cu care a fost colegă timp de 9 ani în Parlamentul European, dar, din punct de vedere procedural, „s-a greşit foarte mult”. Aceasta a reafirmat că PSD nu se va opune acestei nominalizări, pentru că nu vrea să afecteze imaginea României, aşa cum au procedat europarlamentarii PNL şi USR.