Dăncilă în Parlament către Opoziţie: Nu aveţi niciun fel de program de guvernare, vreţi să daţi afară români, să tăiaţi salarii şi alocaţii

Premierul Viorica Dăncilă a acuzat Opoziţia, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că nu au niciun fel de program de guvernare, şi nu oferă nicio alternativă pentru români, în afară că vrea să taie salarii şi să dea afară salariaţi.

  • Este a treia oară când vin în Parlament, în calitate de prim-ministru, cu ocazia unei moțiuni de cenzură, și observ aceeași abordare a Opoziției: mistificarea adevărului, lipsa unei soluții viabile pentru români și România, supremația jignirilor în fața politicii bunului simț.

Am parcurs textul acestei moțiuni de cenzură în speranța că voi regăsi măcar o idee constructivă care să aducă o îmbunătățire a actului guvernamental, în folosul societății. Nu am găsit. De fapt, întregul text al acestei moțiuni de cenzură arată un singur lucru: incapacitatea Opoziției de a livra un proiect serios pentru binele acestei țări. Este evident că nu reprezentați o alternativă la guvernare.Stimați colegi din Opoziție, vă întreb cu toată sinceritatea. Chiar vă doriți să veniți la guvernare? Chiar vă doriți să schimbați acest guvern până la viitoarele alegeri? Eu știu că nu. Nu am văzut din partea dumneavoastră nicio propunere de program de guvernare, nicio măsură benefică pentru români, nicio idee concretă despre funcționarea economiei în interesul cetățenilor. Am văzut însă declarațiile publice ale liderilor dumneavoastră. Am văzut multe metafore și sloganuri. Am văzut că vreți să tăiați subvențiile agricultorilor, considerați salariul minim nociv, vreți să taxați profesioniștii din IT, vreți să dați oameni afară, să eliminați voucherele de vacanță, să reduceți și să tăiați. Așadar, ce le propuneți românilor? Ce vor câștiga dintr-o eventuală venire a dumneavoastră la guvernare? Sloganuri? Metafore forțate? Austeritate? Pentru că dacă este așa, trebuie să vă asumați public și să le spuneți românilor să se pregătească. Să le spuneți că sunteți Alianța Austerității. „, a arătat premierul de la tribuna Parlamentului.

Viorica Dăncilă i-a mai acuzat pe cei din opoziţie că este a treia oară când se prezintă în fața Parlamentului fără vreo viziune, a treia oară când propundărâmarea unui Guvern fără a veni cu ceva în loc. 

Foto: Guvern

De la preluarea guvernării, Alianța PSD-ALDE a adus creștere economică mai mare decât în toată perioada 2009-2016. 

România are cea mai mare creștere economică agregată din UE în ultimii doi ani și jumătate, iar perspectivele de creștere pentru acest an sunt confirmate de progresul înregistrat în primul trimestru.Efectivul salariaților din economie a ajuns la nivelul maxim al ultimilor 20 de ani, iar rata șomajului și numărul de șomeri au atins nivelul minim al ultimilor 28 de ani.În doi ani de guvernare PSD-ALDE, veniturile tuturor lucrătorilor români s-au majorat cât în toată perioada 2007-2016, iar avuția românilor a ajuns la recordul maxim al ultimilor 10 ani.Această Guvernare nu lasă pe nimeni în urmă. În guvernarea PSD-ALDE, numărul românilor aflați în risc de sărăcie și excluziune socială a scăzut considerabil. (…) Sunt date care arată că românii o duc mai bine. Nu o spun eu, o spune Eurostat. Probabil veți insista că sunt niște date statistice. Dar să știți că în (…) Acest Guvern are toată determinarea să își continue mandatul”, a spus Dăncilă.

Premierul a precizat că în prezent se înregistreză cea mai mare creștere din Uniune față de media europeană de doar 8%.

Pe baza acestui program pe care l-ați contestat, PIB-ul României crește cu 266 miliarde de lei. Adică mai mult decât în 7 ani, înainte de venirea noastră la guvernare, când PIB-ul a crescut cu doar 234 miliarde lei. Ne acuzați de lipsa investițiilor. O vorbă goală, la care eu răspund cu date concrete. În primele cinci luni ale anului investițiile publice s-au majorat cu peste 10%. Investițiile totale în economie s-au majorat cu 5,7%, situând România printre primele țări din Uniunea Europeană la acest capitol. (…) În acest an, am prevăzut în buget peste 10 miliarde euro pentru investiții publice, îndeosebi pentru infrastructură, educație, sănătate. Iar din fonduri europene avem la dispoziție încă 800 milioane euro pentru investiții prin patru programe operaționale. Ne propunem ca în acest an să reabilităm și să modernizăm 280 de unități medicale și 35 de unități de primiri urgențe. Am creat cadrul legal pentru ca Fondurile de pensii administrate privat, din Pilonul II, să poată investi în proiectele de parteneriat public privat. Am demarat programul ” Investim în Copii, investim în viitor” pentru construcţia a 2.500 grădiniţe cu profil sportiv, în regim privat”, a explicat premierul.

În privinţa infrastructurii rutiere, a adăugat Vioric Dăncilă, p prioritate pentru acest Guvern, sunt deja în construcţie câteva proiecte mari, atât cu fonduri bugetare, cât si europene: Autostrada Lugoj-Deva (loturile 2 – 4); Autostrada Sebeş-Turda (loturile 1 – 2); Drumul expres Craiova – Piteşti; Autostrada Moldovei – Centura Bacău.

Aceasta a răspuns şi criticilor din moțiune conform cărora pierdem șansa de a ne dezvolta cu ajutorul fondurilor europene: „„Este incredibil, în condițiile în care, dumneavoastră, cei de la PNL și USR l-ați susținut sau îl susțineți pe domnul Cioloș, care a condus Guvernul Zero și care nu a lăsat în urmă nimic, niciun proiect, nicio autoritate de management autorizată. Toate plățile care s-au făcut de la Uniunea Europeană în timpul guvernării tehnocrate s-au realizat în baza proiectelor lăsate în derulare de precedenta guvernare PSD. Astăzi avem o cotă de absorbție de 29%, foarte aproape de media europeană, ceea ce se traduce prin intrarea în economie a 8,7 miliarde euro.

Premierul a mai precizat că, în realitate, datoria publică a scăzut de la 37,3% din PIB la 34,9% din PIB, începând din 2017, pensiile s-au mărit în avans față de termenul legal.

guvern parlament
Foto: Guvern

Dacă am fi aplicat calendarul și formula pe care le invocați dumneavoastră, la 1 ianuarie 2019 punctul de pensie ar fi trebuit să fie 1.045 lei, nu 1.100 cât e în prezent. La 1 septembrie, punctul de pensie va crește cu încă 15% și va ajunge la 1.265 lei, adică cu 220 lei mai mult față de cât ar fi fost conform formulei pe care o invocați. Concluzia e clară: pensiile nu s-au mărit cu întârziere, ci în avans! Și nu cu mai puțin, ci cu mai mult decât prevede legea la care vă referiți. (…) Dar cea mai mare minciună pe care am putut să o citesc în această moțiune este că Guvernul ar fi întârziat majorarea alocațiilor de stat pentru copii. Eu vă recomand să puneți moțiunea într-un plic și să i-o trimiteți domnului președinte, direct la Cotroceni. Pentru că întârzierea majorării alocațiilor a venit din blocarea bugetului de stat. Noi prevăzusem cadrul legal pentru plata alocațiilor majorate de la 1 martie, dar din cauza blocării bugetului, prin sesizarea la Curtea Constituțională, majorarea a trebuit amânată cu o lună de zile. Asta e realitatea simplă, iar oricât vă faceți că nu o vedeți, oamenii o văd și o înțeleg”, a arătat Dăncilă.

Referitor la incidentul de la cimitirul din Valea Uzului, şefa Exectivului a arătat că acesta este un subiect care a fost puternic inflamat de interese electorale.

Din start, resping orice formă de manifestare extremistă, orice acțiune radicală, orice act de violență pe criterii etnice. (…) Avem în vedere adoptarea unei soluții prin care Ministerul Apărării Naționale să preia administrarea Cimitirului Valea Uzului și să oferim acestei necropole de război statutul de cimitir internațional, având în vedere că aici sunt înhumați militari de mai multe naționalități. (…) În ceea ce privește insinuarea că acele evenimente ar fi fost puse în scenă de instituții controlate de guvern, o resping categoric. În ce mă privește, voi respecta minoritatea maghiară indiferent de votulparlamentarilor UDMR de astăzi. Îi respect pe reprezentanții tuturor minorităților, pentru că sunt cetățeni români, iar eu sunt prim-ministrul tuturor românilor. Însă, nu voi tolera și, cu atât mai puțin, nu voi participa la punerea în scenă a unor provocări interetnice în România. Iar prin asta, cred că mi-am definit foarte clar poziția”, a adăugat premierul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare