Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor, anunţă o nouă lege a malpraxisului: Nicicând breasla medicală nu a fost atât de mult hulită, atât de mult blamată

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, afirmă că instituţia pe care o conduce intenţionează ca în primăvara acestui an să propună o nouă lege a malpraxisului, el estimând că într-un an actul normativ va putea fi adoptat. Coriu consideră că succesul noii legi este esenţial, în contextul deteriorării încrederii societăţii în medici, potrivit News.ro.

 

”Noi intenţionăm ca în aprilie-mai să mergem în Parlament să putem să avem o discuţie cu un grup de parlamentari care să-şi asume acest proiect (al unei noi legi a malpraxisului – n.r.) şi, bineînţeles, el trebuie construit. Probabil va dura un an de zile tot parcursul legal”, a afirmat Daniel Coriu într-o emisiune difuzată duminică de Digi 24.
Acesta a subliniat că este nevoie de o astfel de lege pentru restabilirea încrederii societăţii în corpul medical.
„Succesul este esenţial, pentru că va reuşi să restarteze relaţia medic-pacient, va reuşi să aşeze pe alte baze ceea ce se întâmplă acum, această  ruptură între medic şi pacient, între medic şi societate. Nicicând breasla medicală nu a fost atât de mult hulită, atât de mult blamată. Ceva trebuie să se întâmple. Noi toţi trebuie să facem ceva să reparăm, pentru că o societate modernă are nevoie de un corp medical puternic şi trebuie să fim ajutaţi să depăşim acest moment. Este în interesul tuturor şi în interesul pacientului, în primul rând, ca lucrurile să meargă”, a adăugat preşedintele Colegiului Medicilor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare