Daniel David: Vom organiza în toamnă o conferință Smart Diaspora

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi că în toamnă va fi organizată o nouă conferință internațională de cercetare-dezvoltare-inovare ‘Smart Diaspora’.

‘În zona de cercetare-dezvoltare-inovare am convenit că vom organiza o nouă sesiune, o nouă conferință internațională a Diasporei – Smart Diaspora – în toamnă. Este un lucru foarte important, fiindcă toți sau cel puțin echipa aceasta din conducerea ministerului de acum considerăm că avem o resursă extraordinar de mare în zona de știință, în zona de cercetare în străinătate. Trebuie să întărim legătura cu ei în diferite forme. Să creăm mecanisme prin care cei care doresc să se întoarcă în țară să poată se întoarcă în țară, iar cei care nu doresc să se întoarcă în țară, dar să contribuie la ce dorim să facem aici, să poată să colaboreze cu noi. De aceea această conferință este foarte importantă’, a spus ministrul, la o conferință de presă.

El a reiterat că în luna mai se va lua decizia pentru începerea evaluării tuturor unităților de cercetare-dezvoltare-inovare.

‘În luna mai am anunțat că suntem în fază finală vom da dispoziția sau decizia, o să vedem cum o să o numim, pentru a începe evaluarea tuturor unităților de cercetare-dezvoltare-inovare’, a arătat Daniel David.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare