Darius Vâlcov despre remanierea guvernamentală: Este un semn de profesionalism

Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a spus că remanierile de miniştri făcute de coaliţia PSD-ALDE de la preluarea guvernării sunt „un semn de profesionalism”, întrucât „progrmul de guvernare este o piatra de încercare extrem de grea”.  

„Este un semn de profesionalism, pentru că acest program de guvernare este o piatră de încercare extrem de grea. Nu este un program de guvernare obişnuit, pe care zi de zi l-am văzut şi l-am aplicat la fiecare patru ani. Dacă vă amintiţi sau dacă ne dăm în spate 28 de ani, cred că este singurul program de guvernare despre care chiar se vorbeşte de când actuala coaliţie a venit la guvernare. În rest, erau nişte programe de guvernare care imediat după alegeri dispăreau.

Fiind aşa greu de pus în aplicare, nu este deloc uşor şi puterea celor care vin şi conduc ministerele pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp se dovedeşte uneori limitată. Fiind limitată, decizia politică avea de ales, trebuia să se aleagă într-un fel sau altul: ori mergem mai departe cu aceştia, dar vedem că nu pot să facă performanţă – li se cere reorganizarea ministerului, li se cere digitalizarea ministerului, li se cere să rezolve unele probleme, să ardă paşii într-un timp foarte scurt şi ei nu reuşesc în trei luni, în şase luni de zile – ce faci? Îl ţii mai departe, ca să nu ai probleme de imagine, sau îl schimbi şi încerci cu altul? Eu cred că soluţia aleasă de conducerea PSD a fost cea bună de fiecare dată”, a declarat Darius Vâlcov, duminică, la Antena 3, fiind întrebat cum comentează faptul că au fost schimbate trei guverne şi că mulţi miniştri au fost remaniaţi de când PSD-ALDE a preluat puterea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare