Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 31 iulie 2018 este de 18.917.601, cu 13.701 mai mulţi faţă de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, potrivit căreia, la data de 30 iunie 2018 figurau în Registrul electoral 18.903.900 de alegători români.
Diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia şi a importului de date de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), a informat un comunicat al AEP.
Un număr de 164 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.
Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în aceeaşi perioadă este de 21.612, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
Datele importate de la DEPABD se relevă faptul că au intrat în evidenţe 20.621 de alegători noi, dintre care 6.948 de cetăţeni români cu domiciliul în străinătate reîntorşi în ţară şi 13.673 de cetăţeni cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani înainte de data de 1 iulie 2018.
Din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.270.980 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 646.621 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.