DATE OFICIALE INS / România, jucător IMPORTANT pe piața turismului internațional – Numărul RECORD de turiști în primul trimestru al acestui an!

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică din România, în primul trimestru al anului, au crescut cu 5,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, ajungând la aproape 2,32 milioane, dintre acestea 19,2% fiind reprezentate de către turiştii străini, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit agerpres.ro.

  • Majoritatea sosirilor turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică a provenit din Italia (44.800), Germania (44.700), Israel (43.100), Franţa (27.500), Regatul Unit al Marii Britanii (26.000) şi SUA (24.200).

Potrivit INS, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2019, durata medie a şederii a fost de 1,9 zile în cazul turiştilor români şi de două zile la turiştii din străinătate.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa, cu 74% din total turişti străini, iar dintre aceştia 82,5% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene (UE).

trif deschidere targ de turism„Aceste cifre ne arată încă o dată că măsurile luate în ultima perioadă de Guvernul PSD au fost menite în a crește numărul de turiști din țara noastră. Voucherele de vacanță au reprezentat un ajutor real pentru industria turistică din țara noastră, având în vedere că 1,2 milioane de persoane plătite din bani publici primesc vouchere de vacanță în valoare de 1450 de lei. Tocmai pentru că a fost o măsură care și-a dovedit eficacitatea, Guvernul României a decis, anul trecut, ca această măsură să fie prelungită și pentru 2019 și 2020. Pe lângă faptul că a fost o măsură socială, voucherele de vacanță au reușit să scoată la lumină multe dintre unitățile de cazare care nu erau clasificate. Astfel, anul trecut, a fost înregistrată o creștere cu 60% a numărului de certificate de clasificare emise de Ministerul Turismului.”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare, în primul trimestru din 2019, a fost de 24,5% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,8 puncte procentuale comparativ cu primele trei luni din anul anterior. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la: hoteluri (31,2%), bungalouri şi hosteluri (cu câte 18,1%), vile turistice (17,9%) şi pensiuni turistice (17,4%).

turism romaniaPe judeţe, în intervalul ianuarie – martie 2019, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică a înregistrat valori mai mari în Bucureşti (427.100), Braşov (311.300), Prahova (129.600) şi Cluj (118.500), iar numărul de înnoptări ale turiştilor a înregistrat valori mai mari tot în Capitală (737.600), Braşov (637.100), Prahova (288.200) şi Cluj (222.700).

Pe de altă parte, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 4,538 milioane, cu 5,3% mai multe comparativ cu primele trei luni din anul precedent. Şi în acest caz, mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate, reprezentând 66,1%, respectiv 33,2% din numărul total de plecări.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare