Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Datoria Franţei atinge un nivel record în trimestrul doi

Datoria publică a Franţei a urcat la 119% din PIB la finalul trimestrului doi, de la 117,5% din PIB în primele trei luni, atingând un nou nivel ridicat record, conform datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică din Franţa (INSEE), transmite DPA, scrie Agerpres.

Datoria totală a Franţei a atins nivelul record de aproape 3.600 miliarde de euro (4.080 miliarde de dolari), la 30 iunie 2026.

Recent, Guvernul de la Paris anunţase că se aşteaptă ca nivelul datoriei publice ca pondere în PIB să crească la 121,7% anul viitor.

Noile cifre privind datoria pun presiune pe premierul Sébastien Lecornu, care intenţionează să prezinte joi proiectul bugetului pe 2027, unde sunt prevăzute economii de miliarde de euro. Adoptarea bugetului de către Parlament va fi probabil o provocare majoră pentru partidele aflate la guvernare.

Nivelul ridicat al datoriei celei de-a doua economii a zonei euro este în mod obişnuit o sursă de îngrijorare pentru partenerii europeni ai Franţei.

Parisul a încălcat în ultima perioadă reglementările fiscale ale UE, iar Guvernul estimează un deficit bugetar de 5,4% din PIB în acest an şi de 5% anul viitor, mult peste limita UE, de 3% din PIB.

Totuşi, Franţa a reuşit să gestioneze nivelul ridicat al datoriei cu ajutorul performanţei robuste economice.

Luna aceasta, INSEE a înrăutăţit previziunile privind avansul economiei franceze din acest an la doar 0,4%. Anterior, INSEE prognoza o creştere de 0,7% a PIB-ului Franţei în 2026, uşor sub expansiunea de 0,9% din 2025.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare