David Popovici, primit la Palatul Victoria de premierul Nicolae Ciucă: Este purtătorul de stindard al generației sale! – VIDEO

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă l-a primit astăzi, la Palatul Victoria, pe campionul mondial la înot David Popovici. . Șeful Executivului l-a felicitat pentru performanțele extraordinare obținute la Campionatul Mondial de Natație-Înot Seniori de la Budapesta, unde sportivul român a câștigat două medalii de aur la probele de 200, respectiv 100 de metri liber.

”M-am bucurat să îi strâng mâna și să îl felicit personal pe David Popovici, tânărul sportiv care ne-a făcut pe toți mândri. L-am sfătuit să rămână același om cu obiectivele sale, cu disponibilitate la eforturi pentru că drumul lui va fi de acum înainte mai lung și mai greu. Seriozitatea, dorința de a performa, dedicarea, dar și pasiunea pentru sport reprezintă un model de urmat pentru tânăra generație, care are nevoie de astfel de exemple pentru a avea deplină încredere în viitor. David Popovici este purtătorul de stindard al acestei generații și sunt convins că prin rezultatele extraordinare, performanța obținută se va produce un declic în sportul românesc”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

De asemenea, prim-ministrul a transmis mulțumiri și aprecieri antrenorilor și părinților, care au ghidat și susținut cariera tânărului sportiv.

Premierul Ciucă a menționat că Guvernul susține reformarea sistemului sportiv românesc. Strategia Națională pentru Sport este elaborată de Ministerul Sportului și va fi promovată în curând având în vedere că reprezintă un obiectiv al Programului de Guvernare.

Guvernul a aprobat astăzi hotărârea prin care David Popovici va fi premiat cu 1 milion de lei, suma netă, pentru rezultatele excepționale obținute la Campionatul Mondial de Natație.
David Popovici este primul sportiv care în ultimii 49 de ani a obținut titlul mondial concomitent în probele de 100 și 200 metri liberi, la campionatele mondiale. De asemenea, sportivul român a doborât recordurile mondiale de juniori atât în proba de 200 de metri liber, cât și în proba de 100 de metri liber.

La întâlnire au mai participat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, consilierul onorific Gheorghe Popescu, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie și Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, secretarul general al FRNPM, Matei Giurcăneanu, tatăl sportivului, Mihai Popovici, precum și antrenorul Adrian Rădulescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare