David Sassoli a devenit preşedinte al Parlamentului European

  • Eurodeputații l-au ales pe David Sassoli în funcția de Președinte al Parlamentului European cu 345 din 667 de voturi valabil exprimate în al doilea tur de scrutin, a anunţat un comunicat al Biroului de Legătură al Parlamentului European la Bucureşti.


    Într-o scurtă declarație susținută, miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, președintele Sassoli a mulțumit deputaților celei de-a noua legislaturi pentru încrederea acordată.

În cursul ultimelor luni, prea mulți au alimentat dezbinări și conflicte, o tristă aducere aminte a istoriei noastre. În schimb, cetățenii ne-au arătat au încă încredere în această cale extraordinară, singura capabilă să ofere răspunsuri la provocările globale cu care ne confruntăm. Trebuie avem puterea de a relansa procesul de integrare, de a schimba Uniunea înașa fel încât fie capabilă răspundă în mod concret și cu mai multă fermitate nevoilor și preocupărilor cetățenilor noștri., a declarat oficialul PE.

David Sassoli a subliniat de asemenea prioritățile pe care Parlamentul European ar trebui le urmărească în următorii ani.

Suntem în mijlocul unor schimbări importante, printre care șomajul ridicat în rândul tinerilor, migrația, schimbările climatice, revoluția digitală și o nouă ordine mondială, toate acestea și multe altele necesitând o abordare nouă și mult curaj., a spus el.

David Sassoli s-a născut la Florența pe 30 mai1956. Este membru al Parlamentului European din partea Italiei din 2009, iar in mai 2019 a fostreales pentru al treilea mandat pe lista PartitoDemocratico din centrul Italiei. Acesta va prezida Parlamentul European până în ianuarie 2022.

David Sassoli a fost ales în al doilea tur de scrutin. Rezultatele votului au fost următoarele:

Primul tur de scrutin:
Voturi exprimate: 735
Voturi albe sau invalide: 73
Voturi valid exprimate: 662
Majoritatea absolută a voturilor exprimatenecesare pentru a fi ales: 332

Voturi pentru candidați:
Ska KELLER (Verzi/EFA, DE): 133
Sira REGO (GUE/NGL, ES): 42
David-Maria SASSOLI (S&D, IT): 325
Jan ZAHRADIL (ECR, CZ):162

Al doilea tur de scrutin:

Voturi exprimate: 704
Voturi albe sau invalide: 37
Voturi valid exprimate: 667
Majoritatea absolută a voturilor exprimatenecesare pentru a fi ales: 334

Voturi pentru candidați:
Ska KELLER (Verzi/EFA, DE): 119 (-14)
Sira REGO (GUE/NGL, ES): 43 (+1)
David-Maria SASSOLI (S&D, IT): 345 (+20)
Jan ZAHRADIL (ECR, CZ): 160 (-2)

Cei patru candidați care au luat parte la alegeri si-au prezentat viziunea pentru conducerea Parlamentului în scurte discursuri de cinci minute.

***
Conform Articolului 15 din Regulamentul de procedură al Parlamentului, candidații la funcția de Președinte pot fi propuși fie de un grup politic, fie de 1/20 dintre membri, adică minimum 38 de deputați europeni (pragul redus introdus în Regulamentul de procedură revizuit). Alegerile au loc prin vot secret. Pentru a fi ales, un candidatare nevoie de o majoritate absolută din voturilevalabil exprimate, adică de 50% plus 1 (Articolul16). Buletinele anulate sau albe nu vor fi luate încalcul pentru majoritatea necesară. Dacă niciuncandidat nu este ales în primul tur de scrutin, aceiași sau alți candidați pot fi nominalizați pentruun al doilea tur, în aceleași condiții


SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare