După ce misiunea Flight 14 a dus pentru prima oară Starship pe orbită, SpaceX urmăreşte să facă un pas uriaş către reutilizarea completă a Starship în cadrul misiunii Flight 15 – prima încercare de a recupera treapta superioară a mega-rachetei, în contextul în care compania îşi propune să atingă capacitatea de a lansa Starship cu o frecvenţă de 1 pe oră până în 2030, transmite vineri Space.com, conform Agerpres.
SpaceX a programat pentru vineri (13 noiembrie) cel de-al 15-lea zbor al rachetei Starship, care va fi lansat de la baza companiei, Starbase, din sudul statului Texas. Dacă totul decurge conform planului, misiunea se va încheia sâmbătă cu o premieră: recuperarea atât a treptei inferioare (booster-ul) Super Heavy, cât şi a treptei superioare (nava propriu-zisă), prin prinderea lor la rampa de lansare cu ajutorul braţelor mecanice.
„În caz de succes, aceasta va marca prima recuperare completă a unui sistem de lansare orbitală şi un moment decisiv în transformarea Starship într-o rachetă fiabilă, reutilizabilă rapid”, a precizat SpaceX în descrierea misiunii „Flight 15”.
Fereastra de lansare pentru Flight 15, cu o durată de 75 de minute, se deschide vineri la ora 22:45 GMT, iar pentru prima parte a zborului sunt planificate mai multe premiere legate de Starship. De exemplu, deşi până în prezent SpaceX a recuperat trei trepte inferioare Super Heavy – reutilizând două dintre ele – în cadrul misiunii Flight 15 va avea loc prima procedură de recuperare a unei versiuni de nouă generaţie a booster-ului, „V3”, la aproximativ 6,5 minute după lansare.
Dacă treapta superioară primeşte undă verde pentru inserţia pe orbită, aceasta va plasa 26 de sateliţi Starlink V3 – concepuţi special pentru a fi lansaţi cu Starship – pe orbita joasă a Pământului (LEO), începând de la aproximativ 35 de minute după lansare. Ulterior, 21 de ore mai târziu – cu condiţia să fie îndeplinite criteriile stabilite intern de SpaceX şi aprobate de FAA (Administraţia Federală a Aviaţiei) pentru revenirea la Starbase şi recuperare (inclusiv evaluarea scutului termic al navei, realizată pe orbită de trei dintre sateliţii V3) – SpaceX va încerca să recupereze treapta superioară orbitală.
Această încercare istorică va avea loc după prima reintrare în atmosferă a navei (Ship) deasupra unor zone locuite, vehiculul urmând să survoleze regiuni slab populate din nordul Mexicului şi sudul Texasului. În misiunile anterioare, nava a efectuat proceduri de amerizare. Aceasta se va îndrepta înapoi spre Starbase şi va efectua o manevră de coborâre în poziţie orizontală („bellyflop”) către Platforma de lansare nr. 2, după care se va repoziţiona pe verticală, pregătită să fie preluată de braţele mecanice ale turnului de lansare.
„SpaceX va încerca să recupereze atât propulsorul Super Heavy, cât şi nava Starship în cadrul următorului zbor. Dacă ambele reuşesc, va fi pentru prima dată când toate componentele unei rachete orbitale revin pe Pământ intacte”, a declarat Elon Musk pe 6 noiembrie, prin intermediul platformei de socializare X, pe care o deţine. „Acesta este progresul critic necesar pentru a face viaţa multiplanetară”.
Recuperarea navei (Ship) nu este o sarcină uşoară. Vehiculul, care revine cu viteze orbitale, trebuie să reziste căldurii generate la reintrarea în atmosferă, să navigheze cu precizie spre platforma de lansare şi să se poziţioneze astfel încât să poată fi prins de braţele mecanice ale turnului. Recuperarea integrală a unui sistem de lansare orbitală ar reprezenta, în viziunea SpaceX, un „moment decisiv pentru transformarea Starship într-o rachetă fiabilă, reutilizabilă rapid”, deschizând calea unei „frecvenţe de lansare comparabilă cu cea a avioanelor”.
O recuperare reuşită ar permite companiei SpaceX să treacă la etapa următoare a reutilizării complete: recondiţionarea navei pentru un nou zbor. În luna august, în cadrul unei teleconferinţe privind rezultatele financiare ale SpaceX, Musk a precizat că obiectivul companiei este ca atât propulsorul Super Heavy, cât şi nava Starship să zboare din nou la începutul anului viitor.
SpaceX deţine o vastă experienţă în reutilizarea rachetelor, racheta sa de bază, Falcon 9, fiind pionierul acestei practici. Însă, cu Starship, compania vizează un nivel superior de reutilizare. Până în 2030, îşi propune aproximativ 10.000 de lansări pe an pentru această mega-rachetă, ceea ce înseamnă o medie de peste o lansare pe oră. „Ne propunem să ajungem la peste 30 de lansări Starship pe zi în 2030, ceea ce înseamnă aproximativ 10.000 pe an”, scria Musk pe X, în luna august.
Compania a reiterat această cifră în faţa autorităţilor de reglementare. Într-un document transmis Administraţiei Federale a Aviaţiei (FAA) din SUA, la sfârşitul lunii octombrie, se precizează că „SpaceX anticipează să efectueze, de una singură, 10.000 de lansări pe an”. În acelaşi timp, noua Politică Naţională privind Transportul Spaţial îşi propune să sporească capacităţile SUA de a susţine peste 1.000 de lansări de rachete pe an, până în 2030.
Musk a adăugat că doar viitorul sit Starbase din Louisiana, planificat de SpaceX, ar putea susţine un asemenea număr de lansări Starship. Ca termen de comparaţie, SpaceX a efectuat 165 de misiuni cu rachete Falcon 9 în 2025 – cifră care a reprezentat aproximativ jumătate din totalul zborurilor orbitale la nivel mondial.
Compania SpaceX vizează o frecvenţă atât de mare a zborurilor orbitale în contextul în care are ambiţia să construiască megaconstelaţii de sateliţi care vor depăşi, ca amploare, tot ce a văzut lumea până acum.
Sateliţii Starlink V3 ai companiei sunt prea mari pentru a fi transportaţi eficient cu rachetele Falcon 9. Fiecare dintre aceste vehicule spaţiale de nouă generaţie adaugă 1 terabit de capacitate reţelei de bandă largă a SpaceX. Potrivit companiei, cei 26 de sateliţi transportaţi în cadrul misiunii „Flight 15” echivalează cu aproximativ 10 lansări Falcon 9 încărcate cu sateliţi Starlink V2 Mini. Mai mult, SpaceX intenţionează să plaseze pe orbită un număr impresionant de 100.000 de sateliţi Starlink V3.
Proiectul „Starmind” al SpaceX depăşeşte cu mult chiar şi această cifră. SpaceX intenţionează să lanseze până la 1 milion de sateliţi care să funcţioneze ca centre de date orbitale pentru inteligenţa artificială. Totodată, se pare că au fost deja făcute demersuri la sol în ceea ce priveşte componentele hardware necesare. Pe 10 noiembrie, compania germană Singulus Technologies a anunţat semnarea unui contract în valoare de peste 60 de milioane de euro pentru o linie de producţie de celule solare destinate sateliţilor Starmind – sateliţi pe care SpaceX îi construieşte în Bastrop, Texas. Musk a precizat că această comandă vizează echipamente capabile să producă celule solare cu o capacitate totală de 100 de gigawaţi pe an. În ceea ce priveşte infrastructura orbitală, proiectul este fezabil doar dacă SpaceX reuşeşte să atingă ritmul vizat, comparabil cu cel al aviaţiei comerciale.
În luna octombrie însă, Elon Musk le-a transmis investitorilor că, în cazul Flight 15, succesul este „mai probabil decât eşecul”. Indiferent de ceea ce se va întâmpla vineri sau sâmbătă, măsura progresului înregistrat de Starship se va muta, în curând, de la capacitatea SpaceX de a recupera o navă, la rapiditatea cu care aceasta poate fi pregătită pentru o nouă lansare.
sursa – AGERPRES





