De ce montează cercetătorii britanici „mini-rucsacuri” pe gândaci

Oamenii de ştiinţă au plasat „mini-rucsacuri” pe exemplare rare de gândac din păduri tropicale temperate pentru a le înregistra mişcările, în cadrul unui studiu care ar putea contribui la eforturile de conservare, relatează marţi DPA/PA Media, conform Agerpres.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Exeter, Regatul Unit, a colaborat cu Woodland Trust, o organizaţie specializată în conservarea pădurilor, pentru a studia exemplare de gândac albastru de pământ (Carabus intricatus), o insectă care trăieşte inclusiv în sud-vestul Angliei şi despre care se cunosc puţine lucruri.

Echipa de cercetători, condusă de dr. Nick Royle şi de cercetătorul doctorand Brogan Pett, a declarat că studiul ar putea oferi o perspectivă „esenţială” asupra modului în care Woodland Trust şi alţi specialişti în conservare ar putea proteja şi restabili aceste habitate rare în contextul schimbărilor climatice.

Specialiştii au plasat cu atenţie dispozitive de urmărire prin radio, care arată ca nişte rucsacuri de mici dimensiuni, pe 36 dintre insecte pentru a le înregistra zilnic deplasările, în diferite păduri din Dartmoor.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că unii dintre aceşti gândaci erau mai rapizi şi mai aventuroşi decât ceilalţi, unii dintre ei plecând chiar şi mai multe zile înainte de a se întoarce în refugiul lor. S-a constatat chiar că unul dintre aceste exemplare a parcurs câţiva kilometri pe timp de noapte în căutare de hrană şi de parteneri.

„Gândacul albastru de pământ este unul dintre cele mai mari şi mai rare specii de gândaci de sol din Marea Britanie, cu o distribuţie foarte limitată, cu precădere în Dartmoor”, a declarat dr. Royle. „Însă, cunoaştem relativ puţine lucruri despre biologia lui, în special despre modul în care foloseşte habitatul în care se găseşte şi ce caracteristici îi sunt esenţiale pentru a prospera. Aceste cunoştinţe sunt esenţiale pentru a putea dezvolta cu succes practici de conservare pentru a stimula populaţiile, care în prezent sunt foarte fragmentate”, a adăugat cercetătorul.

La rândul său, Brogan Pett a declarat că un mascul, cu numărul de identificare R9 „s-a dovedit a fi un adevărat atlet”, la fel ca un alt exemplar, numit Ronaldo, „parcurgând distanţe mari în interiorul pădurii în fiecare noapte, echivalentul a câţiva kilometri”.

Pett a explicat că gândacii sunt activi doar câteva luni pe an, în timpul serilor calde şi umede de la sfârşitul primăverii şi începutul verii, când se hrănesc cu melci şi îşi caută perechi.

„Urmărirea noastră prin radio a relevat faptul că ei preferă să se ţină departe de limitele habitatului lor forestier, indivizii odihnindu-se în timpul zilei în buşteni acoperiţi cu muşchi şi în lemne în descompunere sau în crăpăturile copacilor din zonele forestiere umbroase”, a adăugat el.

Sam Manning, managerul Woodland Trust de la Bovey Valley Woods, unde a fost efectuată o parte din cercetare, a declarat: „Datele obţinute în urma proiectului vor contribui la luarea unor decizii vitale cu privire la modul în care ne gestionăm preţioasele păduri tropicale. Gândacul albastru de sol reprezintă un indicator important al unei păduri tropicale sănătoase aici, în sud-vestul ţării, aşadar putem să vedem exact de ce anume au nevoie aceşti gândaci pentru a prospera şi a se reproduce. Acest lucru ne va ajuta să creăm un peisaj rezistent”.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare