Decizie contestată / Primăria achiziţionează şapte terenuri din Parcu Verdi din Capitală

Consilierii Primăriei Generale a Capitalei au adoptat joi un proiect de hotărâre care vizează achiziţionarea a şapte terenuri în suprafaţă totală de 46.088 metri pătraţi din Parcul Verdi, la un preţ de 49,775 de milioane de euro. Decizia a fost luată cu 37 voturi pentru, 3 împotrivă şi 8 abţineri.

„Angajamentul nostru, pe care ni l-am exprimat încă din aprilie anul trecut, a fost acela de a recupera o suprafaţă cât mai mare de spaţiu verde sau parcuri din cele 36 de hectare care au fost date şi retrocedate foştilor proprietari sau urmaşilor acestora. (…)

gabriela fireaRegret să observ faptul că în loc să fie apreciat efortul nostru de a fi recuperate toate spaţiile verzi – pentru că avem şi infringement – din nefericire, au fost voci, singulare şi nu de foarte mare amplitudine, care au comentat acest subiect în cheia că Primăria Capitalei face această achiziţie de la nişte samsari. (…) Este nevoie de spaţiu verde, este nevoie de parcuri în Capitală, locuitorii – şi din zonă şi din întregul Bucureşti – îşi doresc să recuperăm cât mai multe spaţii verzi. Şi aş mai adăuga un argument.

Până acum observam că existau conduceri administrative care retrocedau terenuri în parcuri sau pe spaţii verzi, unde apăreau blocuri sau construcţii. Dar atunci nu mai erau aşa de supăraţi cei care acum au avut un cuvânt rău de zis.”, a declarat primarul General al Capitalei, Gabriela Firea.

În şedinţa Consiliului General, deputatul independent Nicuşor a anunţat că va comanda la rândul său o expertiză, că va sesiza Curtea de Conturi şi a afirmat  că prin adoptarea hotărârii va fi „consfinţit” un preţ de 1.000 de euro/mp pentru spaţiile verzi care au proprietari privaţi în Bucureşti.

Nicusor Dan„Administraţia Firea se pregăteşte să dea cel mai mare „tun” de la instalare, plătind  50 milioane de euro pe un teren de 5 hectare din Parcul Verdi. Sunt bani cu care puteau fi rezolvate multe probleme importante ale Bucureştiului, spre exemplu deficitul de creşe şi grădiniţe sau securitatea la incendiu a tuturor şcolilor din Capitală. Această sumă extrem de mare reprezintă bugetul anual pentru investiţii al unor oraşe ca Braşov, Timişoara sau Iaşi.”, a detaliat ulterior Nicuşor Dan într-un comunicat.

Nicuşor Dan a detaliat „istoria2 acestei tranzacţii între Primăria Capitalei şi proprietarii Parcului Verdi care „este controversată şi ridică numeroase semne de întrebare”: Astfel, într-o primă fază, un evaluator a evaluat terenul la 570 euro/mp, o evaluare incorectă,  întrucât a comparat cu terenuri construibile din zonă. Terenul în cauză fiind înscris în Planul Urbanistic General ca parc permite doar construirea în proporţie de 15% (cu tot cu aleile necesare amenajării parcului) a unor restaurante, mici puncte de comerţ alimentar sau obiective cultural-sportive.

Proprietarul a câştigat în prima instanţă un proces în care Primăria era obligată să-l despăgubească pentru lipsa de folosinţă cu aproximativ 2 euro/mp/lună. În urma acestei decizii, proprietarul a solicitat reconsiderarea sumei ţinând cont de grila notarială, unde preţul era de 1300 euro/mp. La final, Primăria a venit cu 1080 euro/mp, ofertă care a fost supusă votului consilierilor generali. De asemenea, consider că sunt numeroase probleme şi de natură juridică în această tranzacţie”.

Sursa citată adaugă că, în primul rând, soluţia instanţei de fond din dosarul în care s-a soluţionat cererea de despăgubire este profund incorectă.

De asemenea, într-un dosar similar, în care proprietarii solicitau despăgubiri de 25 milioane euro pentru un spaţiu verde din zona Poligrafiei, instanţa a respins cererea spunând că respectarea PUG nu le afectează dreptul de proprietate.

Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a intervenit în acest dosar în favoarea municipalităţii, care nu a angajat nicio firmă de avocatură pentru a se apăra şi pentru a salva spaţiul verde al Capitalei.

„Apreciez că  evaluarea este incorectă pentru că nu ţine seama de specificul terenului: spaţiu verde cu destinaţia parc. Mai mult, trecerea de la 570 euro / mp (evaluarea iniţială a evaluatorului) la 1080 euro / mp  consider că este profund nejustificată şi ilegală. Exproprierea este o opţiune a autorităţii. Dacă autoritatea nu optează pentru această variantă, este absurd să plătească mai mult decât valoarea de piaţă stabilită de evaluator. Întrucât această tranzacţie implică mulţi bani publici, bani din taxele şi impozitele bucureştenilor, care pot fi cheltuiţi mult mai bine, voi solicita o nouă evaluare pentru terenul în cauză şi voi verifica modul în care municipalitatea s-a apărat în litigiul cu proprietarii. De asemenea, consider că este de datoria mea să sesizez Curtea de Conturi şi organele penale, pentru a se verifica legalitatea cheltuirii banilor publici.”, a spus Nicuşor Dan.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare