Decizie fără precedent a instanţelor judecătoreşti: Partidul Social Democrat trebuie să facă publice sumele de bani pe care le-a primit de la bugetul de stat în anii 2016-2018 şi rapoartele detaliate cu privire la modul în care au fost cheltuiti aceşti bani.
Decizia a fost data de Tribunalul Iaşi, într-un proces deschis de unul dintre fondatorii asociaţiei civice Reset Iaşi, Daniela Mitrofan. Decizia poate fi contestată cu recurs, a informat ziare.com.
Daniela Mitrofan a solicitat iniţial aceste infomaţii de la PSD, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Cum formaţiunea politica nu i-a comunicat aceste date, ea s-a adresat instanţei.
Potrivit portalului instantelor, instanţa a hotărât ca PSD să-i comunice:
– Suma primită de către Partidul Social Democrat ca subvenţie din bugetul de stat pe anul 2016;
– Raportul detaliat cu privire la cheltuirea subvenţiei pe anul 2016;
– Suma primită de către Partidul Social Democrat ca subvenţie din bugetul de stat pe anul 2017;
– Raportul detaliat cu privire la cheltuirea subvenţiei pe anul 2017;
– Suma primită de către Partidul Social Democrat ca subvenţie din bugetul de stat pe anul 2018;
– Raportul detaliat cu privire la cheltuirea subvenţiei pe anul 2018.
Daniela Mitrofan a solicitat şi daune morale în acest caz, dar instanţa a respins acest capăt de cerere.