Decizie ÎCCJ: Ordinul lui Arafat privind intrarea în carantină a localităţii Gornet – ANULAT

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins joi recursul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi a menţinut decizia Curţii de Apel Bucureşti de anulare a ordinului şefului DSU privind intrarea în carantină a localităţii Gornet din judeţul Prahova.

„Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului formulat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, invocate de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gornet. Respinge recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei civile nr. 694 din 4 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Ia act de renunţarea la judecata recursului formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gornet. Obligă recurentul-pârât Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă la plata sumei de 1.000 lei, cu aplicarea art. 451 alin. 2 Cod Procedură Civilă, reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta – reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gornet. Definitivă”, se arată în decizia instanţei, potrivit agerpres.ro.

Instanţa a luat act că Primăria din Gornet a renunţat la recursul prin care solicita despăgubiri de la DSU.

Curtea de Apel Bucureşti a admis, în data de 4 august, cererea autorităţilor locale din comuna prahoveană Gornet de anulare a ordinului şefului DSU privind intrarea în carantină a satului Gornet.

De asemenea, judecătorii au respins cererea autorităţilor locale ca DSU să plătească daune de 4 milioane euro.

Carantina instituită în satul prahovean Gornet la data de 22 iulie s-a încheiat la termen, pe data de 5 august, înainte de judecarea recursului la Instanţa supremă.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a votat, în data de 22 iulie, instituirea carantinei zonale în comuna Gornet, după ce în decurs de două săptămâni în localitate au fost depistate 15 cazuri de COVID-19. Ulterior, şeful DSU a emis un ordin în acest sens.

Pe 29 iulie, autorităţile locale din Gornet au atacat ordinul DSU în instanţă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare