Conform unui comunicat de presă pentru ecopolitic.ro, Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat, recent, o hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 9/ 2017 privind instituirea și încasarea taxei de salubrizare pentru toți utilizatorii serviciului, persoane fizice și juridice. Conform documentului, pentru a veni în sprijinul familiilor cu copii mici, s-a decis suspendarea taxei de salubrizare pe anul 2019, pentru micuții cu vârste cuprinse între 0-7 ani.
În prezent, conform Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 4, cuantumul taxei de salubrizare este de 5,03 lei, persoană, pe lună și va rămâne la aceeași valoare și pe parcursul anului viitor.
„Taxa de gunoi, începând de la data de 1 ianuarie își va menține cuantumul pe care îl are și astăzi, acela de 5,03 lei, elementul de noutate fiind că nu vor plăti taxă copiii între 0 și 7 ani. Practic, nici o taxă și nici un impozit, la nivelul Sectorului 4, nu se modifică”, a declarat Primarul Daniel Băluță.
Edilul sectorului 4, a explicat că după suspendarea Hotărârii Consiliului Local prin care se majora taxa de salubrizare la 6 și respectiv 9 lei de persoană pe lună (în funcție de venit), a rămas în vigoare hotărârea mai veche a Consiliului Local, care fixa cuantumul taxei la 5,03 lei, de persoană, pe lună.
Potrivit Primarului Sectorului 4, cei care au plătit taxa de gunoi pe prima jumătate de an, la vechile tarife, trebuie să o achite și pe următoarele 6 luni, dar în cuantumul actual, urmând ca, în cazul în care se va stabili, printr-o Hotărâre Judecătoarească definitivă, că taxa a fost majorată nejustificat, cei care au plătit sumele majorate vor primi banii înapoi.
sursa: Primaria S4