DECIZIE IMPORTANTĂ / Inspecţia Judiciară cere sancţionarea Laurei Codruţa Kovesi

Inspecţia Judiciară a anunţat miercuri că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi pentru „nerespectarea dispozițiilor procurorului ierarhic superior date în scris și în conformitate cu legea” și „nerespectarea în mod nejustificat a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea procurorului în cauză.

csm„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA”) pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute: – de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, respectiv „nerespectarea dispoziţiilor procurorului ierarhic superior date în scris şi în conformitate cu legea” constând în aceea că a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile art.7 alin.(3) din Ordinul nr. 5/12.01.2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se referă la competenţa de a dispune şi a efectua controlul tematic: „controlul pentru situaţii deosebite şi controlul tematic se dispun de către conducătorii unităţilor de parchet şi se realizează de către aceştia în mod direct sau prin procurori anume desemnaţi”, prin desemnarea consilierului procurorului şef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate pentru efectuarea controlului tematic la două servicii teritoriale; – de art. 99 lit. m) teza a II a din Legea nr. 303/2004, respectiv „nerespectarea în mod nejustificat (…) a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente” constând în aceea că, pentru efectuarea aceluiaşi control tematic, a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile art. 65 alin.(3) din Legea nr. 304/2004, republicată şi modificată, transpuse în dispoziţiile art. 7 lit. s) din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care se refera la atribuţiile procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi prevede că acesta : „exercită controlul asupra activităţii procurorilor şi a întregului personal din subordine, direct sau prin procurori anume desemnaţi;”, prin desemnarea consilierului procurorului şef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate”, a precizat Inspecţia Judiciară într-un comunicat.

Potrivit IJ, prin încălcarea regulamentului şi desemnarea, în calitate de membru al echipei de control, a unui magistrat aflat într-o stare obiectivă şi vădită de incompatibilitate, s-a adus atingere principiilor legalităţii, imparţialităţii şi regulilor fundamentale (prevăzute de articolele 1 alin. 5, 16 alin. 1 şi 2, 20, 21 alin. 3, 132 alin. 1 din Constituţia României, art.5 din Legea nr.303/2004 rap.la art. 58 alin.(3) din Legea nr.303/2004 şi art.65 alin.(3) din Legea nr.304/2004), precum şi prestigiului şi credibilităţii actului de justiţie în înfăptuirea căruia a fost implicată Direcţia Naţională Anticorupţie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare