Un tribunal britanic a pronunţat marţi o decizie mixtă în litigiul care le opune pe compania americană Moderna şi alianţa Pfizer-BioNTech privind brevetele pentru tehnologia ARN mesager utilizată la fabricarea vaccinurilor lor anti-COVID-19, informează AFP, transmite Agerpres.
Înalta Curte de Justiţie din Londra a validat unul dintre brevetele deţinute de Moderna, EP949, dar a invalidat un altul (EP565), potrivit textului deciziei de marţi.
Moderna a lăsat deja să se înţeleagă că studiază posibilitatea de a face apel împotriva unei părţi a acestei decizii.
Tehnologia ARN mesager a fost crucială pentru dezvoltarea vaccinurilor produse de Moderna şi alianţa americano-germană Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19.
Secţiunea britanică a acestui litigiu, care a început în 2022 în Statele Unite şi Germania şi s-a extins apoi în mai multe ţări, s-a deschis în luna aprilie la Londra.
Moderna a acuzat partea adversă că a încălcat brevetele europene asociate cu vaccinul său împotriva noului coronavirus.
Gigantul american Pfizer şi compania germană BioNTech au considerat însă că cele două brevete nu erau valide.
Într-un al doilea proces intentat în Regatul Unit, Pfizer şi BioNTech au invocat angajamentele luate de Moderna în timpul pandemiei de a nu da în judecată laboratoare care ar utiliza tehnologia sa de vaccinuri pentru a lupta împreună împotriva pandemiei.
Moderna a răspuns că şi-a luat acel angajament în timpul celei mai acute faze a pandemiei, dar l-a amendat în martie 2022, când epidemia a început să se atenueze.
„Suntem bucuroşi că Înalta Curte de Justiţie din Regatul Unit a recunoscut inovaţia ştiinţifică a companiei Moderna, confirmând validitatea brevetului EP949 şi faptul că pârâţii nu aveau autorizaţia de a utiliza tehnologia brevetată de Moderna după 7 martie 2022”, au reacţionat reprezentanţii companiei Moderna.
„Contestăm alte aspecte ale deciziei şi vom decide dacă vom dori să facem apel”, au adăugat ei.
Compania americană a afirmat, în plus, că şi-a luat acel angajament de a nu îi da în judecată pe producătorii care utilizează tehnologia sa pentru vaccinuri anti-COVID-19 în ţările în curs de dezvoltare, nu însă şi în ţările bogate.
Potrivit reprezentanţilor Moderna, disputele actuale privesc, prin urmare, ţări bogate precum Statele Unite şi câteva ţări europene, precum Belgia.
Pfizer-BioNTech şi Moderna au fost printre primele companii din lume, alături de producătorul britanic AstraZeneca, care au lansat pe piaţă vaccinuri împotriva noului coronavirus, o reuşită medicală care le-a adus încasări de miliarde de dolari.
Pfizer-BioNTech şi Moderna au utilizat tehnologia avangardistă ARN mesager, în timp ce compania britanică AstraZeneca a optat pentru o formulă mai clasică.
sursa – AGERPRES