DECIZIE UNICĂ în UE: Guvernul belgian – obligat să ridice toate restricţiile impuse în contextul pandemiei

Un tribunal din Bruxelles a ordonat miercuri guvernului belgian să ridice în termen de 30 de zile toate măsurile restrictive impuse în contextul pandemiei, a confirmat Ministerul de Interne pentru agenţia dpa, notează Agerpres citat de stiripesurse.ro

  • În caz de neconformare, guvernului îi va fi aplicată o penalitate de 5.000 de euro pe zi, au relatat mai multe mass-media belgiene.

Conform acelorași surse, acţiunea în justiţie a fost introdusă de Liga Drepturilor Omului, care a argumentat că nu a fost prezentată baza legală a măsurilor respective şi că, prin urmare, ordinele ministeriale care stabileau restricţiile sunt ilegale.

Belgia a impus restricţii de circulaţie pe timp de noapte şi închiderea tuturor magazinelor cu produse neesenţiale – unde accesul este permis doar cu programare -, în cadrul eforturilor de combatere a pandemiei.

Toate călătoriile în afara ţării sunt interzise, cu excepţia celor esenţiale, cum sunt cele în scop profesional sau pentru îngrijirea unui membru de familie în străinătate.

Rămâne însă de văzut dacă guvernul belgian va respecta ordinul tribunalului, cu atât mai mult cu cât amenda este plafonată la 200.000 de euro, potrivit cotidianului Le Soir, mai notează dpa.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare