La trei ani de la tragedia petrecută în Clubul Colectiv, primarul de atunci al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, face o declarative cel puţin bizară: “Demisia mea nu a fost un act de normalitate!”
“Este octombrie 2018. Este o toamnă târzie și e târziu pentru multe, însă, niciodată nu e prea târziu pentru o confesiune de suflet. E imposibil să poți să vorbești , poți doar să simți. O durere surdă și mută, care se împrăștie în toată fibra ta de om. De prea multă durere, a lor și a noastră, a tuturor, am rămas atunci mut. Iar apoi, vorbele mi s-au amestecat ciudat, ca și cum nu ar fi fost ale mele, ci ale unui suflet cu dizabilități. Așa mă simt acum.
Simt cu toată fibra mea de părinte și de om că timpul nu mai poate rezolva nimic, suntem captivi și mutilați pe viață.
Ce s-a schimbat? Mai nimic…oameni la fel de spoiți, deghizați în himere, care în urmă cu 3 ani pozau în imaculați și se băteau cu pumnul în piept că pot transforma fără niciun sprijin Iadul în Rai, în schimb, erau gata vânduți Diavolului, căruia îi închinau ode televizate sunt și astăzi la fel de liberi și unii dintre ei, la fel de sus- puși.
Miniștrii, secretari de stat, chiar și foști primari ocupând și atunci și acum funcția supremă în stat, spunând că a fost nevoie să moară oameni…de parcă atunci când erau primari, nu ar fi autorizat fix după aceeași lege, aplicabilă și astăzi de toti primari din Romania”, a scris Piedone pe Facebook.
El se întreabă retoric cine ar putea, pe propria răspundere, să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea de 30 octombrie 2015?
“Poate un fost primar, care la câteva minute de la producerea tragediei s-a aflat acolo, căutând să ajute, să colaboreze cu celelalte instituții ale Statului, dar care a fost blocat în demersul său fiindcă orgoliile celor care le conduceau la vremea respectivă și care sunt și astăzi în prim-planul vieții publice au fost mai puternice pentru aceștia decât dorința de a salva vieți!?
Am solicitat sprijin și am recomandat să se accepte sprijn de oriunde acesta putea fi acordat, însă, factorii de răspundere din autoritatea centrală (și se știu ei care sunt) au considerat, spre exemplu, că un organism precum Crucea Galbenă si societati care au serviciu de ambulante private au fost intoarse din drum fara a fi lasate sa acorde primul ajutor, ar putea să strice imaginea instituțiilor cu atribuții ale Statului, care ar fi putut părea neputincioase. Și neputincioase au fost. (…) Plângându-ne durerea și căutând să găsim răspunsul pentru cele întâmplate, am lăsat ca niște șerpi deghizați în exponenți ai instituțiilor statului să rămână la fel de încolăciți în sistem, otravind spațiul public cu teorii și ipoteze menite să le salveze lor pielea. (…) Pe de altă parte, am auzit și eu, cu urechea unuia care a trait pe viu această operație socio-morală pe cord, teorii și ipoteze care ar înfricoșa pe oricine are frică lui Dumnezeu. Oare cum e cu putință ca uzând de poziții înalte din angrenajul puterii, unii să fi uitat să fie oameni, sacrificând vieți cu bună știință? Oare ce a mai ars în acea noapte? În mod cert, nu conștiința pe care oameni de stat și de guvern nu au avut-o vreodată. În încercarea de a-și salva imaginea și funcția, și-au pierdut aspectul uman si au ajuns neoameni. Cu toate acestea, nu au abandonat reduta.
Îi mai vedem și astăzi, prin platourile de televiziune, dând sfaturi și dându-și cu părerea, pozând în implicați și empatici față de durerea celor care și-au pierdut la Colectiv tot ce aveau mai scump pe lume, lumina ochilor, copii lor. Pentru acești oameni, viața nu mai merge înainte”, a povestit fostul primar.
El crede că tragedia de acum trei ani nu a fost și nu trebuie să rămână doar un incendiu într-un club.
“A făcut cineva în tot acest timp tot posibilul pentru ca astfel de tragedii să nu se repete?
- Nu! Nu! Nu! Au încercat doar să facă din administrația publică o marcă expirată, au încercat să zugrăvească sistemul medical românesc drept un bastion în lupta cu moartea, când, în fapt, s-a dovedit a fi un imens colos cu picioare de lut, un ucigaș ipocrit care nu lasă în urmă decât fărâme de suflet. (…)
Am și acum în nări, pe retina și imprimat pe viață în cortex acel iad.Ales de oameni care mi-au dat încrederea lor, am crezut că trebuie să fac tot ceea ce depinde de mine să nu-i dezamăgesc.
- Când strada a pichetat sediul primărei, printre aceia care mi-au cerut demisia nu se numărau cei care m-au trimis la muncă în sprijinul comunității locale.
- Erau niște străini, oameni care nu aveau de-a face cu administrația și care nu puteau evalua activitatea mea ca primar. Ce-mi reproșau? Nici ei nu știau.
- Cunoșteau oare procedura de acordare pentru avizul și autorizația de funcționare? Auziseră vreodată de declarația pe propria răspundere? Puteau spune cu mâna pe suflet că am greșit ca primar? (…)
Demisia mea nu a fost un act de normalitate. Am fost ales, nicidecum numit într-o funcție, ca alții, iar oamenii din Sectorul 4 trebuiau să mă trimită acasă, nu ultrașii din galeriile de fotbal.
Am decis însă să plec singur și nu am plecat cu umerii plecați, pentru că Dumnezeu îmi este călăuză și singurul martor. Ceea ce au însemnat acele zile voi spune în fața judecătorului, iar in zilele in care am fost arestat , am asteptat pentru o clipa ca DNA-ul să aresteze cei peste 3600 de primari din România ,care au eliberat autorizatii/acorduri de funcţionare , la fel ca şi mine , respectând legea”, a mai spus Cristian Popescu Piedone.
