Declaratie HALUCINANTA a unui oficial din Ministerul mediului : ”Nu era obligația statului să asigure bani pentru închiderea gropilor”

  – s-a cerut anchetă parlamentară privind modul în care Administratia Fondului pentru Mediu distribuie banii pentru proiecte de mediu

    Astăzi, 3 mai, Comisia pentru Mediu din Senat a organiza o dezbatere publică cu tema ”Deșeurile și economia circulară”. Allen Coliban, Preşedintele Comisiei pentru Mediu din Senat a declarat că necesitatea acestei dezbateri vine pe fondul situației actuale privind depozitele neconforme de deșeuri și a riscului de plată penalități pentru ele.

Declaratie HALUCINANTA a unui oficial din Ministerul mediului :

”Nu era obligația statului să asigure bani pentru închiderea gropilor”

Declarația vine în contextul în care există un infringement pentru 68 de depozite ilegale de deșeuri iar Comisia Europeană aduce România în fața Curții de Justiție a UE pentru că nu a închis și reabilitat 68 de depozite ilegale de deșeuri, fapt care constituie un risc grav pentru sănătatea umană și pentru mediu.

   Chiar dacă au existat avertismente anterioare ale Comisiei, România nu a reușit să ia măsuri împotriva a 68 de depozite de deșeuri neconforme, astfel cum se prevede în Directiva UE privind depozitele de deșeuri. În temeiul directivei, statele membre au obligația de a recupera și a elimina deșeurile într-un mod care să nu pericliteze sănătatea umană și mediul, interzicând abandonarea, depozitarea sau evacuarea necontrolată a deșeurilor.

ATENTIE – România avea obligația de a închide și a reabilita aceste depozite de deșeuri municipale și industriale care nu corespund standardelor până la 16 iulie 2009.

La această dezbatere au participat reprezentanți ai  – Ministerul Mediului, Garda Națională de Mediu, ANPM; companii implicate în transportul și reciclarea deșeurilor, precum și ONG-uri cu activități în domeniu.

Dezbaterea a debutat cu un schimb de replici între președintele Asociației Global Inclusion și Secretarul de Stat din ministerul Mediului, Laurențiu Adrian Niculaescu încheiată cu această declarație halucinantă.

Reprezentantul ong-ului a prezentat și a adus în discuție faptul că

În Romania exista o instituţie care are o responsabilitate imensă pe zona de colectare de taxe pentru cei care poluează, și în egală măsură are şi o responsabilitate foarte mare ca aceşti bani să se întoarcă în măsuri de protecţie a mediului, si care nu a dat niciun leu, nu a derulat niciun proiect de finantare nerambursabila pe acesta speta de inchidere a acestor gropi de deseuri neconforme…..Administratia Fondului pentru Mediu….care pe fiecare an are bugete imense si care, de exemplu, în 2016 a colectat puţin peste un miliard de lei, dar s-au cheltuit 370 de milioane de lei, cu tot cu salarii.

Deci avem banii…nu-i folosim, ii dam inapoi la stat…bani care pentru asta sunt colectati, pentru mediu….iar noi ne gandim mai bine…si ce soluții avem ca stat,

Pai….sa dam voie primariilor sa se imprumute la trezorerie cu dobanda 0 pentru a putea avea bani de inchideree….

Dupa ce că, 90% din primariile acestei tari sunt indatorate și gajate la banci si la nu stiu ce creditori ca nu au bani nu au incasari…nu au bani pentru a le închide

 NU POT SA CRED ASA CEVA….

   Cu asa ceva nu sunt de acord…si solicit public, atat dumneavoastra domnule presedinte cat si membrilor acestei comisii de mediu sa faceti

O ancheta parlamentara pentru a verifica si a cere explicatii cum in decursul acestor ani, avand banii necesari atat AFM ul, Ministerul Mediului cât si membrii ai guvernului, nu au finantat inchiderea acestor gropi neconforme…exista vreun interes sau doar sunt incapabili…eu cred ca deja este un atentat la siguranta nationala…periclitarea sanatatii si vietii populatie…prin poluarea continua a acestori gropi neconforme…

DECLANSAREA UNEI ANCHETE PARLAMENTARE SI SESIZAREA FACTORILOR LEGALI ÎN EFECTUAREA UNOR CONTROALE!

Pe lângă alte explicații și discuții, ce a putut să declare un reprezentant al statului Român, Stat față de care s-au declanșat procedurile de infringement din partea Comisie Europene, nu față de o persoană fizică sau nu știu ce primărie, e faptul că nu statul are obligația asigurarii sau gasirii de solutii de finantare a închiderii acestor gropi neconforme.

ecopolitic.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare