Declaraţie senzaţională: Băsescu susţine că a fost minţit de trei ori de Maior

Fostul președinte, Traian Băsescu, a declarat joi seara că fostul şef al SRI, George Maior, l-a minţit „numai de vreo de trei ori”, în perioada mandatului său.

  • Băsescu a precizat, la postul B1 tv că prima „minciună” a lui Maior a fost legată de fratele său, Mircea Băsescu, în momentul în care a spus că nu știa despre faptul că va fi arestat. El a precizat că a comunicat serviciilor de informaţii că fratele său are probleme cu familia Bercea.
  • A doua „minciună” a lui Maior, spune Băsescu, a fost legată de pozele de la Paris, cu Alina Bica și Elena Udrea, despre care Maior i-a spus că nu s-a implicat SRI-ul iar a treia a fost legată de ascultarea telefonului lui Dan Andronic, Maior spunându-i fostului preşedinte că jurnalistul nu ar avea telefonul ascultat.

George Maior „Numai pe Maior îl sunam şi îl chemam, numai dacă nu era în serviciu venea prim adjunctul. Deci relaţia mea a fost cu Maior. Maior nu m-a mințit de multe ori, doar de vreo trei ori.A fost odată cu fratele meu, când nu am vrut să cred pentru nimic în lume că nu au știut ce se întâmplă și ce se pregătește.

Şi reproşul major este: „V-am atras atenţia din 2011”. A doua – cu Parisul, cu pozele, că le-a pus un „dușman al poporului”. Şi trei – când îl ascultau pe Andronic și el era consultantul meu. (…) Nu aveam cum să îl dau afară (n.r. pe Maior), nu aveam majoritate în Parlament.”, a declarat Traian Băsescu.

Traian Băsescu a mai spus că nu a fost informat despre „operaţiunea Vântu”, ceea ce era firesc, pentru că era o operaţiune a serviciilor şi a adăugat în context că nu este de acord cu speculaţiile lui Sebastian Ghiţă pe acest subiect: „Nu sunt de acord cu speculaţia asta a lui Ghiţă. Am văzut şi eu ambele seriale şi în unele zone e chiar şocant Şi dau un exemplu – cum ne povestea în primul serial că l-a înfundat pe Vântu (…) şi de la asta a fost arestat Vântu. În al doilea schimbă placa – nu mai sustine că el a provocat arestarea lui Vântu, ci  se duce în alte zone. Informaţii am primit despre ilegalităţi, despre Ghiţă niciodată.

kovesiBăsescu mai spune că serviciile n-au fost împotrova numirii Laurei Codruţa Kovesi la DNA, aşa cum au fost la Alina Bica pentru şefia DIICOT. El a afirmat că „Sebastian Ghiţă nu are caracter” şi a spus mai multe minciuni în ceea ce-l priveşe.

„Nu pot să vă las să rostogoliţi teoriile lui Ghiţă. (…) Ce m-a deranjat în intrerviurile făcute mult prea siropos de dl Cristoiu – spre exemplu povestea cum serviciile au vrut-o pe Kovesi, au vrut-o pe…. Pe lângă un preşedinte bâzaie o groaza de.. eu nu spun ca n-ar fi vrut-o, ştiu că am făcut un sigur demers. Nu spun că nu au vrut-o, n-au fost împotrivă”, a arătat el.

Fostul preşedinte a povestit şi de ce a trimis-o pe Elena Udrea la Victor Ponta:

„Propunerea cu Bica mi-a venit de la Ponta. Victor Viorel Ponta fusese angajat la firma familiei Cocoş, ca avocat. Eu am trimis-o (n.r. pe Elena Udrea) cu următorul mesaj: NU se numeşte nimic la procuror, dacă nu o pun pe Kovesi la DNA. Îmi dai Kovesi la DNA, foarte bine. M-am trezit pe listă şi cu doamna Bica, o ştiam foarte bine, un om cu care am început să desţelenim povestea datoriei Rompetrol”.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare