Declarație șoc de la audierea miniștrilor: În PNRR nu există interdicția să nu se mai folosească lemne de foc

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu conţine nicio referire privind interdicţia din 2023 a folosirii lemnului de foc pentru încălzirea locuinţelor, ci prevede măsuri legate de tranziţia de la încălzirea cu lemn către alte tipuri de energie, a afirmat, marţi, ministrul propus pentru portofoliul Mediului, Mihai Goţiu, în timpul audierilor din comisiile de specialitate, reunite, ale Parlamentului, potrivit Agerpres.

„Legat de PNRR, găsiţi pe site-ul ministerului acest plan. Nu există, eu l-am citit şi nu am găsit nimic despre interzicerea încălzirii cu lemn din 2023. Sunt măsuri legate de tranziţia de la încălzirea cu lemn către alte tipuri de energie. Una e folosită ca şi soluţie punte, cea legată de gaz, dar sunt măsuri pe care trebuie să ni le asumăm mai mult decât prin PNRR, de eficientizare a gospodăriilor rurale, pentru că vorbim de eficientizarea consumului în zonele urbane şi uităm că avem un mare paradox: 3,5 milioane de gospodării care se încălzesc cu lemn, deşi populaţia din această zonă a scăzut, în schimb a crescut consumul de lemn. Şi acest lucru are o cauză legitimă – pentru că a crescut şi calitatea vieţii, nu se mai face focul într-o sobă, există încălzire şi trebuie să trecem la un program de eficientizare a încălzirii locuinţelor în zonele rurale, dar, încă odată spun, nu există această interdicţie ca din 2023 să nu se mai folosească lemnul de foc”, a spus Goţiu, întrebat dacă este adevărat că în PNRR a fost prevăzut să se renunţe la încălzirea cu lemne de foc din 2023, „având în vedere că PNRR nu este public”.

Întrebarea a venit în contextul în care în presă au apărut o serie de articole referitoare la faptul că, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, România s-a angajat faţă de Uniunea Europeană să renunţe la încălzirea cu lemne până în 2023.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare