Delegația PSD, după consultările de la Palatul Cotroceni: Am luat act de auto-propunerea domnului Orban; nu ştiu cât de legală este

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, şi-a exprimat joi îndoiala în ce priveşte legalitatea nominalizării lui Ludovic Orban ca prim-ministru, după ce a trecut moţiunea de cenzură, menţionând că PSD va cere lămuriri în acest sens.

  • „Am luat şi eu act din presă de auto-propunerea domnului Orban din nou de a fi primul ministru al României, după ce a existat în Parlament cel mai mare scor la o moţiune de cenzură post-decembristă. (…) Nu ştiu nici cât de legală este tot propunerea domnului Orban de a fi desemnat prim-ministru.

Vom vedea. Nu sunt specialist în Constituţie, dar cu certitudine vom cere lămuriri până se va ajunge la un vot în Parlament. (…) Domnul Orban dovedeşte că în continuare nu iese din logica abuzului de putere şi, mai nou, din logica ordonanţelor date noaptea, fără avize, şi a încălcării Constituţiei şi de a crea un conflict constituţional juridic între Guvern şi Parlament.

Domnul Orban ar trebui să respecte Parlamentul şi legile ţării şi mai ales Constituţia”, a precizat el, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.

Aflat în delegația PSD la Palatul Cotroceni, deputatul Mihai Weber a punctat că e responsabilitatea președintelui Iohannis de a nu arunca România în criză.

„Soluția aleasă de președintele Iohannis, care a anunțat înaintea consultărilor că nu va da mandat PSD, doar va adânci criza în loc să o rezolve. PNL și Orban nu au #majoritate în acest moment. S-a văzut foarte clar ieri!

Este responsabilitatea președintelui Iohannis, ca garant al respectării Constituției, să desemneze un premier care poate forma o majoritate.

Este responsabilitatea președintelui să nu arunce România într-o lungă criză politică, ale cărei costuri economice să fie suportate tot de român”, se arată pe pagina de Facebook a lui Mihai Weber.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare