În contextul vizitelor de informare-documentare pe care Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională le are planificate în această sesiune parlamentară, o delegație condusă de președintele Comisiei, Dorel Căprar a efectuat luni, 26 februarie, o vizită la Regimentul 30 Gardă Mihai Viteazul.
Cu acest prilej, comandantul unității, domnul colonel Cernat a prezentat delegației Comisiei pentru apărare din Camera Deputatilor istoricul, organizarea, misiunile atribuite prin lege, managementul resurselor umane, activitățile de ceremonii și onoruri militare executate în anul 2017, dar și parcurgerea etapelor înscrise în Planul de înzestrare în vederea realizării capacității maxime pentru îndeplinirea misiunilor.
Președintele Comisiei a prezentat într-un comunicat faptul că, în prezent, nivelul de încadrare a personalului este redus, însă prin spiritul acestei unități emblematice a Armatei României, atât misiunile de pază și intervenție la obiectivele militare din responsabilitate, cât și cele de reprezentare sunt îndeplinite cu succes.
Acesta a mai transmis că, ”După vizitarea cazărmii, am avut deosebita plăcere de a vizita sala de tradiții și biserica militară cu hramul Sfântul Mare Mucenic Mina aflată în curtea garnizoanei, construită cu sprijin financiar de la cadrele militare şi de la personalul civil al regimentului. Am salutat modul în care această unitate perpetuează obiceiuri, valori naționale și tradiții militare de referință, consolidând încrederea națiunii în uniforma militară și promovând cu onoare imaginea țării noastre în plan internațional.”
”În calitate de președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, mi-am exprimat cu această ocazie sprijinul constant pentru adaptarea cadrului legislativ la provocările actuale în vederea îmbunătățirii modului în care este desfășurată activitatea militară.” a concluzionat Căprar.