Deputatul PNL Corneliu Olar o acuză pe Lia Olguța Vasilescu pentru
faptul că a blocat aplicarea prevederilor art. 77 1 și art. 77 2 din Legea 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă, care ar fi
permis subvenţionarea cheltuielilor cu forţa de muncă efectuate în cadrul realizării
unor programe care au ca scop ocuparea temporară a forţei de muncă din rândul
şomerilor, pentru executarea de lucrări şi activităţi de interes pentru comunităţile
locale.
”Când a fost primar al Municipiului Craiova, doamna Olguța Vasilescu a
beneficiat de prevederile legii, care dădeau posibilitatea primarilor să angajeze șomeri
pentru proiecte de interes local. Pe de o parte, primarul își realiza obiectivele locale și
aducea o rază de bunăstare în viața cetățeanului, iar șomerul avea un loc de muncă și nu
mai stătea cu mâna întinsă la mila statului, adică la ajutoare sociale.
Eu am fost primar timp de 13 ani și, pentru o scurtă perioadă de vreme, cât Legea 76/2002 mi-a permis, am utilizat această facilitate și am angajat zeci de șomeri, care au lucrat pentru comunitate.
Când s-a dezbătut bugetul de stat pentru anul 2018, am depus un amendament tocmai
pentru a reintroduce această măsură așteptată de primari, pentru că bani la bugetul pentru
șomaj au fost mai mulți decât era nevoie și era mai bine pentru toată lumea ca din
excedent să se plătească salarii și nu ajutoare sociale! Chiar și parlamentarii PSD au votat
pentru amendamentul meu, iar Viorel Ștefan, acum viceprim-ministru a catalogat măsura
ca fiind una care stimulează munca, nu nemunca. S-a opus, însă, doamna Olguța Vasilescu, care a spus că măsura e bună, că și domnia sa a utilizat-o și că nu e nevoie să
mai aprobăm un amendament, pentru că o va rezolva domnia sa, prin intermediul agenției
subordonate, ANOFM.
Suntem în luna mai și măsura nu a fost pusă în aplicare. Intrigat de această nouă minciună, am cerut explicații Ministerului Muncii, iar, din răspunsul primit, înțeleg că Guvernului îi plac mai mult asistații social și șomerii, decât oamenii
care muncesc și își câștigă existența. Mai mult, voalat mi s-a spus că Guvernul nici nu
prea mai are bani ca să dea pentru o asemenea măsură și să așteptăm vremuri mai bune
până când Guvernul o să găsească banii necesari. Este păcat că doamna Olguța Vasilescu,
de prea multe ori, uită îi este rușine că a fost primar și nu-i pasă de faptul că peste 3.000
de primari fac eforturi importante pentru a moderniza colectivitățile pe care le administrează!
I-aș mai spune doamnei Olguța Vasilescu și faptul că ANOFM trebuie să facă în primul rând ceea ce îi scrie în nume, adică să se îngrijească de ocuparea forței de muncă. Dacă s-ar fi ocupat prioritar de acest lucru, atunci primarii ar fi avut deja acces la angajarea temporară a șomerilor. Numai că PSD-ului nu-i plac oamenii independenți, care își câștigă pâinea din propria muncă, ci îi vrea pe români dependenți de mofturile șefului de la partid!”, a transmis acest printr-un comunicat de presă.