Deputat PNL: Retragerea dosarului ”Roșia Montana” de pe lista UNESCO, un gest grav de abandon a patrimoniului național

Demersurile Guvernului Român de a retrage de pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO a dosarului Roșia Montana poate fi considerat un atac la patrimoniul național și un abandon al valorilor românești, în plin an al Centenarului Marii Uniri, spune deputatul PNL Ionel Palăr.

„Motivul invocat, cel al litigiilor juridice existente pe marginea Roșia Montană este doar o justificare de fațadă a reprezentanților PSD care, în mod ipocrit, vorbesc despre identitate națională sau mândria de a fi român. Prin această decizie, PSD și Guvernul Dăncilă demonstrează de fapt că, pentru ei, acestea sunt doar forme fără fond, vorbe goale, infirmate de gesturile lor.

În calitate de președinte al Comisiei permanente comune pentru relația cu UNESCO, reamintesc că, în luna mai, Centrul Patrimoniului Mondial cu sediul la Paris, a recomandat ca situl Roșia Montana să fie inclus în Lista Patrimoniului Mondial și în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol. Decizia, semnată de directorul Centrului, doamna Mechtild Rössler, a fost luată la recomandarea organului consultativ, Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor (ICOMOS). Principala justificare care a stat la baza includerii sitului ”Peisajul minier Roșia Montana” în această listă a fost aceea că ”bunul este amenințat de un pericol dovedit, precis și iminent, susceptibil să ducă la o pierdere semnificativă de autenticitate istorică și de semnificație culturală”. De asemenea, ICOMOS a recomandat și o serie de considerații punctuale, printre care, cea mai importantă a fost concentrarea dosarului pe epoca romană și, în consecință, denumirea sitului ”Minele de aur romane de la Roșia Montana”.

În perioada 24 iunie – 2 iulie 2018, pe agenda Comitetului Patrimoniului Mondial – Sesiunea 42, care se va desfășura la Manama în Bahrein, la punctul 8B se afla Dosarul ” Peisajul minier Roșia Montana”, cu propunere de includere în Lista Patrimoniului Mondial și în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol. De aceea, pe 16 mai 2018, i-am solicitat Premierului Viorica Dăncilă să precizeze care este punctul de vedere al Guvernului României și care vor fi demersurile pentru ca, până la data solicitată, recomandările ICOMOS să fie îndeplinite.

Până astăzi, nu am primit niciun răspuns de la primul-ministru, nicio precizare, nu s-a făcut niciun demers, decât ceea ce constatăm astăzi, că, în dispreț față de valori și tradiții, Guvernul României retrage Dosarul Roșia Montana de pe lista UNESCO. Un demjers pe care îl considerăm iresponsabil și o sfidare la adresa românilor și a României”, a transmis acesta printr-un comunicat de presă.

Guvernul a decis în ședința de miercuri retragerea zonei Roșia Montană de pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare