Deputatul PNL Florin Roman spune că premierul Florin Cițu are toată susținerea PNL in decizia de a renunța la ministrul Sănătății, dar și la secretarul de stat, urmare a unui „șir întreg de bâlbe ale celor doi”.
„Dl Voiculescu nu a înțeles ca in guvern se joaca in echipă, nu la individual compus, pe rețele de socializare.
Coaliția de dreapta merge mai departe. O țară și o guvernare responsabilă nu se împiedică într-o persoană, indiferent de numele ei.
E important ca noul ministru propus sa fie instalat rapid, mai ales că pandemia încă face ravagii.
Este dreptul colegilor de coaliție de a nominaliza noul ministru, însă, ca părere personală, nu e timp de noi experiențe nefaste!
Unul a confirmat ca știe ce are de făcut…Nelu Tătaru!”, a scris Roman, pe Facebook.