Deputat PSD de București: Parlamentul a votat legi ”de suflet”/Mihai Viteazul, Horea, Cloşca şi Crişan, martiri și eroi

Deputat PSD de București Beatrice Tudor a anunțat, marți, că Parlamentul a votat două proiecte de suflet pe care le-a inițiat împreună cu mai mulți colegi, prin care Mihai Viteazu este declarat martir și erou al națiunii române și proiectul prin care același statut îl primesc și personajelor istorice Horea, Cloşca şi Crişan.

”Alături de colegii mei social-democrați Laurențiu Nistor, Natalia Intotero, Costel Lupașcu, Carmen Dima, Viorel Salan și Lucian Romașcanu, demersului alăturându-se și Florin Roman, am inițiat două proiecte de lege care astăzi au fost aprobate de plenul Camerei Deputaților, proiecte de suflet pentru mine și, sunt convinsă, pentru milioane de români.  Este vorba despre proiectul de lege pentru declararea lui Mihai Viteazul, domn al Țării Românești, domn al Moldovei și principe al Transilvaniei, drept martir și erou al națiunii române și proiectul de lege privind declararea personajelor istorice Horea, Cloşca şi Crişan, drept martiri şi eroi ai naţiunii române”, a scris Beatrice Tudor, pe Facebook.

Beatrice Tudor a afirmat că istoria unei țări trebuie consfințită atât în manualele de istorie, dar și în legile națiunii, în semn de recunoștință.

”Cine nu-și sfințește și nu acordă recunoaștere eroilor neamului, nu are cum să privească cu încredere și optimism spre viitor. Iar proiectele depuse de mine și de colegii mei tocmai asta-și propun: să ne permită să privim cu recunoștință spre trecut și cu optimism către viitor. Mulțumesc tuturor colegilor deputați, indiferent de partidul pe care-l reprezintă în Parlament, pentru că au votat pozitiv cele două acte normative!”, a conchis deputatul PSD de București.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare