Deputat PSD, Ioana Bran: Din cele 247 de voturi pentru eliminarea pensiilor speciale, unul a fost al meu!

După votul din plenul Parlamentului privind eliminarea pensiilor speciale, deputatul PSD Ioana Bran a precizat, pe Facebook, că „din cele 247 de voturi pentru eliminarea pensiilor speciale, unul a fost al meu!”, respectiv „PSD a anunțat că va vota această lege și și-a respectat cuvântul”.

„Am spus-o public de mai multe ori: pensiile speciale trebuie eliminate! În fața legii și a tuturor regulilor și beneficiilor sociale suntem cu toții egali!

Astăzi, la inițiativa PSD, vom dezbate în plen exact pe această temă. Voi vota, alături de colegii mei din PSD, pentru eliminarea pensiilor speciale”, se arată pe pagina de Facebook a Ioanei Bran

Social-democrata a mai spus că primii inițiatori ai pensiilor speciale au fost liberalii.

„În 1997, Valeriu Stoica, ministrul PNL al justiției, a inițiat legea pentru pensiile speciale ale magistraților. PNL a votat „pentru” în unanimitate. Pensiile speciale pentru aviatori au fost inițiate de Alina Gorghiu în 2015. PNL a votat „pentru”! La toate propunerile de creare a pensiilor speciale – diplomați, funcționari publici parlamentari, membrii Curții de Conturi – PNL a votat „pentru”.

PNL se compromite în fiecare zi prin minciună! Urmăriți vă rog videoclipul acesta. Să vedeți și să auziți un premier liberal – Ludovic Orban – cum denaturează grosolan adevărul”, potrivit sursei citate.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare